main logo
509

Judecătorii care l-au condamnat pe Filat nu pot rejudeca cauza penală

Curtea Constituțională a emis o decizie în privința sesizării avocaților lui Vlad Filat de clarificare a prevederilor care stabilesc incompatibilitățile judecătorilor la rejudecarea cauzelor penale, în particular în proces de revizuire.

Judecătorii care l-au condamnat pe Filat nu pot rejudeca cauza penalăFoto: știri.md

„Curtea a explicat faptul că judecătorii care s-au pronunțat asupra vinovăției unei persoane nu mai sunt în drept să examineze cererea de revizuire a sentinței de condamnare a persoanei respective. Cu referință la jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale, judecătorii constituționali au statuat că ”legislatorul național a instituit în acest sens un nivel de protecție mai ridicat, interzicându-le judecătorilor care s-au pronunțat chiar și o singură dată asupra fondului unei cauze să participe în viitor la admisibilitatea unei cereri de revizuire”, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info

Astfel, Curtea a respins sesizarea de clarificare depusă de avocați pe motiv că normele contestate sunt clare și previzibile”, se arată în comunicatul transmis de avocații lui Vlad Filat.

Reamintim că la 1 martie 2019 și, respectiv, 12 iunie 2019, apărarea lui Vlad Filat a depus două cereri de revizuire a sentinței de condamnare a clientului lor, temeiul fiind existența a două sau mai multe hotărâri irevocabile care nu se conciliază între ele. 

În ambele cazuri, apărarea a solicitat recuzarea completelor de judecată pe motiv că normele legale stabilesc foarte clar că aceiași judecători care s-au pronunțat asupra fondului cauzei nu pot să examineze admisibilitatea cererilor de revizuire. Respingerea cererilor de recuzare a și sugerat sesizarea Curții Constituționale pentru clarificarea acestui aspect.

Astfel, decizia Curții Constituționale din 7 octombrie 2019 permite lui Vlad Filat să solicite reexaminarea sentinței de respingere a cererii de revizuire, sentință lăsată în vigoare prin decizia recentă a Curții Supreme de Justiție. Totodată, în cadrul celei de a doua cereri de revizuire, judecătorii urmează să-și declare abținere de la judecarea cauzei în proces de revizuire.

Amintim că în primul dosar, Vlad Filat a fost condamnat la 27 iunie 2016, de către magistraţii judecătoriei Buiucani, la nouă ani de închisoare. Ulterior decizia a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Dosarul a ajuns la CtEDO, care ar putea sa aibă o finalitate peste 2 ani, potrivit juristului Vladislav Gribincea.

Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă. Filat pledează în continuare nevinovat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării