main logo
703

Johannes Hahn: UE va face tot posibilul ca Moldova să beneficieze de gaz

Președinta Maia Sandu a declarat că în cazul în care concernul rus va decide să sisteze livrarea gazelor către R. Moldova va însemna că Gazprom „nu dorește să ne vândă la un preț mai mic, așa cum stabilește contractul pentru perioada următoare” și că, în acest context, Guvernul „va pune în aplicare celelalte planuri de achiziție din alte surse”.

Johannes Hahn: UE va face tot posibilul ca Moldova să beneficieze de gaz

Comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, a asigurat, în cadrul conferinței de presă de astăzi, 30 septembrie, că acesta a fost unul dintre subiectele discutate în cadrul vizitei sale la Chișinău și că Uniunea Europeană (UE) va face tot posibilul ca R. Moldova „să beneficieze de volumul necesar de gaz la un preț rezonabil”, transmite Știri.md cu referire la Replicamedia.md.

„Avem rezerve de gaze pentru o anumită perioadă, nu foarte mare, dar cel puțin, în jur de câteva săptămâni și în cazul în care Gazprom va decide să deconecteze R. Moldova în pofida contractului sau în contradicție cu angajamentul pe care îl are în contract, vom consuma aceste rezerve și ulterior Guvernul va pune în aplicare celelalte planuri de achiziție din alte surse. Nu știm cum va proceda Gazprom, dar dacă îl va sista, va însemna că Gazprom nu vrea să ne vândă la un preț mai mic, așa cum stabilește contractul pentru perioada următoare. Pe partea de energie electrică, discutăm toate scenariile posibile. Se discută și cu Tiraspolul, și cu Ucraina, dar și cu alți potențiali furnizori de energie electrică”, a declarat Maia Sandu.

Comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, a spus că, în cazul în care va exista acest scenariu, Uniunea Europeană (UE) va face tot posibilul ca R. Moldova „să beneficieze de volumul necesar de gaz la un preț rezonabil”.

„În cazul în care acest lucru se va întâmpla cu adevărat, și noi am văzut de fapt în trecutul recent că Rusia nu își onorează niciun fel de obligațiuni, noi vom face totul ce ne stă în puteri, asta a fost una dintre temele de discuție, cum cu adevărat am putea să ajutăm R. Moldova în această situație, să beneficieze de volumul necesar de gaz la un preț rezonabil. Nu pot să vă spun detalii, dar categoric acesta este scopul nostru din motiv că suntem absolut conștienți de constrângerile bugetare și financiare din țara Dvs. Este inimaginabil să punem o presiune și mai mare pe buget, de altfel s-ar putea să existe diferite evoluții. Intenția noastră este să ajutăm R. Moldova, să le dăm toată siguranța cetățenilor R. Moldova. Vom oferi suport pentru a găsi soluții”, a punctat Hahn.

Președinta țării, Maia Sandu, a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul financiar acordat R. Moldova în ultima perioadă, subliniind că vizita la Chișinău a comisarului european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, „confirmă dialogul foarte bun pe care-l avem cu Comisia Europeană în calitate de stat candidat pentru aderare la UE”, menționând nemijlocit necesitatea ajutorului UE în atenuarea consecințelor războiului în domeniul energetic.

De cealaltă parte, comisarul european pentru Buget și Administrație al UE, Johannes Hahn, a dat asigurări că Uniunea Europeană este alături de noi în aceste momente dificile, reconfirmând încă o dată „cetățenilor că Europa nu este doar de partea voastră, noi chiar dorim să vă ajutăm în special ce țin de lanțurile logistice, în livrările de energie”, iar în curând va fi găsită o soluție fezabilă agreată de toți.

Comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, a venit joi, 29 septembrie, într-o vizită de lucru la Chișinău. Aceasta este cea de-a treia vizită a comisarului Hahn la Chișinău.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării