Jocul morţii Balena Albastră – motivul unui roman lansat la Chişinău
Romanul de ficţiune „Balena Albastră” al sociologului român Sebastian Lăzăroiu a fost lansat şi la Chişinău, în prezenţa mai multor invitaţi.

Cartea face parte din genul thriller, în care răsturnările de situaţie abundă prin senzaţional, iar adevărul are numeroase feţe, transmite Știri.md cu referire la trm.md.
Romanul descrie povestea unui agent rus sub acoperire, Aleksei Sokolov, care a fost trimis în îngheţatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiuşki, ideologul din spatele celebrului joc mortal „Balena albastră”.
„Romanul nu este despre joc în sine, ci foloseşte jocul ca pretext ca să ne arate până la urmă vulnerabilitatea fiinţei umane, care se crede puternică, stăpână pe situaţie, caută să exorcizeze răul din exterior, dar ajunge să descopere că răul este în interior”, a menționat autorul romanului Sebastian Lăzăroiu.
„M-a prins povestea, am foarte multe lucruri de învăţat. Din această carte aflăm foarte multe şi din zona spionajului, lucruri noi şi despre zona nordică”, a spus scriitorul Alexandru Vaculovschi.
Autorul, dar şi scriitorii prezenţi la lansare au remarcat actualitatea romanului pentru ţara noastră.
„Şi în Republica Moldova au avut loc sinucideri, câţiva tineri şi-au pus capăt zilelor implicându-se în acest joc diabolic, „Balena Albastră”, i-aşi îndemna pe toţi tinerii să citească romanul pentru a vedea, de fapt, ce se află în spatele acestui joc, care sunt lucrurile terifiante care au putut face ca să se nască asemenea monstruozitate”, a adăugat prozatorul și dramaturgul Dumitru Crudu.
Sebastian Lăzăroiu este cunoscut în România ca sociolog, analist politic, fost consilier prezidenţial, dar şi ministru. Şi-a făcut intrarea în literatură anume cu romanul „Balena albastră”.