main logo
553

Iurie Chirinciuc, decis să atace cu recurs hotărârea instanței de Apel

La doi ani de la reținerea sa, Iurie Chirinciuc, fost ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, a fost condamnat la închisoare cu executare.

Iurie Chirinciuc, decis să atace cu recurs hotărârea instanței de Apel

Hotărârea a fost luată de Curtea de Apel Chișinău care a examinat recursurile procurorilor și ale avocaților, la un an și jumătate de la pronunțarea sentinței primei instanțe, prin care ex-ministrul și alți doi oameni de afaceri erau condamnați la închisoare cu suspendare, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md

Iurie Chirinciuc s-a prezentat binedispus la ședința din 15 mai, de la Curtea de Apel, cerând să-i fie anulată pedeapsa aplicată de prima instanță. „Cer să fie aplicată o amendă”, a precizat Chirinciuc care, la fel ca și în prima instanță, și-a recunoscut vinovăția.

Apelurile din dosarul în care Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în perioada 2015-2017, a fost judecat pentru corupere pasivă și trafic de influență au ajuns la Curtea de Apel (CA) Chișinău la un an și jumătate după pronunțarea sentinței de către Judecătoria Chișinău. 

În august 2017, Chirinciuc a fost pedepsit cu un an şi patru luni de închisoare în penitenciar de tip semi-închis, amendă de 35 de mii de lei, dar şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani, executarea pedepsei fiind suspendată pe o perioadă de un an. Tot atunci, omul de afaceri Nicolae Ciobanu a primit un an și patru luni de închisoare cu suspendare, iar Marin Sârbu, alt om de afaceri, o amendă de 45 de mii de lei.

Procurorul Oleg Popov, care a reprezentat la CA Chișinău acuzarea de stat începând cu faza cercetării judecătorești, afirmă că nu cunoaște motivele pentru care apelurile au fost acceptate pentru examinare abia la un an și jumătate după pronunțarea sentinței primei instanțe. 

„Da, au fost discuții și despre apelurile depuse de inculpați. Ele au fost înregistrate în cancelarie la Judecătoria Chișinău. Pur și simplu, fie au fost atașate la alte cauze penale, fie au fost pe undeva prin cancelarie. Toate demersurile au fost însă depuse în termen. Nu cunosc din ce cauză nu s-au examinat timp de un an și jumătate. Probabil au fost traduceri. Cred că au fost chestiuni organizatorice. La noi când a ajuns dosarul, noi atunci l-am pus pe rol”, a punctat procurorul. 

Cât despre hotărârea instanței de apel, dar și despre faptul că fostul ministru Chirinciuc este în libertate până la pronunțarea hotărârii motivate, acuzatorul de stat precizează că o asemenea practică se atestă în mai multe țări. 

„Pe parcursul timpului s-a promovat modificarea legislației, dar au fost opinii pro și contra. Peste hotare e exact așa situația în marea majoritate a țărilor. Nu se reține persoana din sala de judecată. Da, la noi nu-i termenul ăsta de predare benevolă, dar, în rest, sunt cam aceleași prevederi”, susține Oleg Popov.

Serghei Cârlig, avocatul lui Iurie Chirinciuc, spune că a discutat cu acesta și au decis să atace cu recurs hotărârea instanței de Apel. 

„Dlui este în țară. Da, după 12 iunie, pedeapsa ar trebuie să fie pusă spre executare, dar știți că procedura asta durează mai mult. Regula generală e că după acest termen, mai sunt 2-3 săptămâni. Sperăm că în această perioadă, CSJ să preia spre executare recursul. Așteptările noastre nu s-au realizat la Curtea de Apel. A fost o hotărâre mult mai dură decât așteptările noastre”, zice Cârlig. 

Aceleași precizări le-a făcut și Dorin Lișman, apărătorul lui Nicolae Ciobanu. „Nu cred că e relevantă discuția despre faptul că el este în țară sau nu, din moment ce hotărârea care-l vizează urmează să fie pusă în aplicare după 12 iunie. Sigur o vom contesta la CSJ”, a punctat acesta.

La rândul său, avocatul Gheorghe Ionaș, care apără interesele lui Veaceslav Teleman, a precizat că dosarul clientului său se află la faza de urmărire penală, acesta având statut de învinuit de mai bine de doi ani. 

„Nu avem indicii în privința transmiterii dosarului în judecată. Dl Teleman nu și-a recunoscut vina și se consideră nevinovat”, a precizat Ionaș, după ce instanța de Apel a dispus radierea tututor acuzațiilor formulate în sentința primei instanțe în care era vizat Veaceslav Teleman.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării