main logo
36912

Italia și-a închis granița pentru cetățenii R. Moldova

Pe când autoritățile de la noi din țară susțin că pandemia este gestionată bine și totul este cub control, alte țări consideră că R. Moldova este un focar de coronavirus.

Italia și-a închis granița pentru cetățenii R. MoldovaColaj: știri.md

Ieri, Italia a decis să-și închidă graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, iar Republica Moldova nu a fost o excepție, transmite Știri.md.

Potrivit Digi24, autoritățile italiene au interzis intrarea pe teritoriul țării cetățenilor care provin din regiuni cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus.

Astfel, interdicţia de călătorie se aplică pentru Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a anunțat Ministerul italian al Sănătăţii.

Persoanele care au locuit în, sau au tranzitat aceste ţări cu 2 săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul.

De asemenea, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către ţările menţionate.

„La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea care presupune cea mai mare precauţie”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza.

De asemenea, ministrul italian a declarat că interdicția se referă inclusiv și la transportul terestru.

Astfel, potrivit airport.md, la ora actuală cel puțin 4 zboruri au fost anulate, iar Italia a anulat un zbor spre Chișinău.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării