Istoric: Războiul de pe Nistru a fost un conflict politic, nu unul etnic

Potrivit acestuia, regiunea transnistreană a fost transformată într-un instrument de presiune asupra Republicii Moldova, cu scopul de a frâna consolidarea statului independent și eventualele sale orientări strategice spre integrare europeană sau spre o apropiere de România, transmite Știri.md.

Leșcu susține că separatismul din stânga Nistrului nu a apărut ca o mișcare populară, ci a fost organizat de reprezentanți ai fostei nomenclaturi sovietice locale — directori de întreprinderi industriale și lideri de partid — cu sprijinul structurilor unionale și ulterior al Federației Ruse.

Istoricul subliniază că conflictul nu a avut un caracter interetnic. El arată că structura etnică de pe ambele maluri ale Nistrului era similară, iar populația a conviețuit pașnic. În plus, în cadrul Armatei Naționale au luptat militari de diferite etnii, inclusiv ruși și ucraineni, unii dintre ei pierzându-și viața în apărarea integrității statului. Acest fapt demonstrează, potrivit expertului, că războiul a fost unul politic și teritorial, nu etnic.

Escaladarea confruntărilor a avut loc după proclamarea regimului separatist condus de Igor Smirnov, susținut, potrivit lui Leșcu, de prezența și implicarea Armatei a 14-a ruse dislocate în regiune. Armamentul, echipamentul și instruirea militară ar fi fost asigurate de această structură. Generalul Aleksandr Lebed, comandant al armatei, a avut un rol decisiv în impunerea încetării focului, în condiții care au consolidat poziția separatiștilor, afirmă istoricul.

Potrivit lui Leșcu, conflictul din 1992 se înscrie într-o succesiune istorică de confruntări legate de controlul asupra spațiului dintre Prut și Nistru, proces care are rădăcini încă din perioada extinderii Imperiului Rus în secolul al XVIII-lea.

El invocă și un exemplu recent: fostul lider transnistrean Evgheni Șevciuk s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamând încălcarea drepturilor sale pe teritoriul controlat de administrația pe care a condus-o. Prin acțiunea sa, Șevciuk a solicitat despăgubiri atât de la Republica Moldova, cât și de la Federația Rusă — demers interpretat de istorici ca o recunoaștere implicită a implicării și a rolului determinant al Rusiei în regiune.

În concluzie, potrivit lui Artur Leșcu, războiul de pe Nistru a reprezentat un test major pentru statalitatea Republicii Moldova, iar rezistența de atunci a demonstrat capacitatea societății de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială.