Istoric, despre deportările din 1941: Majoritatea nu a fost reabilitată
Acum 84 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie, în casele din satele și orașele Basarabiei domnea liniștea. Oamenii adormeau fără să știe că acea noapte avea să fie ultima petrecută acasă. În zorii zilei de 13 iunie 1941, trupele NKVD aveau să înceapă primul val de deportări staliniste, ridicând cu forța zeci de mii de persoane și trimițându-le în Siberia și Kazahstan, în vagoane pentru vite.

„Deportările în masă fac parte din procesul de sovietizare a teritoriilor anexate. Are loc reluarea acestor metode de disciplinare, dacă vreți, și de pedepsire a țăranilor pentru ca ei să fie înfricoșați în așa fel încât să nu mai pună nicio rezistență statului, să intre în colhoz, să dea recolta statului, să dispară orice grijă față de propriile necesități; asta era dorința lui Stalin”, a declarat istoricul Igor Cașu, directorul Arhivei Naționale, într-un interviu, transmite Știri.md, cu referire la moldova1.md.
Spre deosebire de valurile din 1949 și 1951, deportările din 1941 au fost mai dure: familiile erau despărțite, nu li se permitea să ia bunuri esențiale, iar ținta acestora nu au fost doar țărani gospodari, ci lideri locali, primari, funcționari, activiști, proprietari de pământuri, susține istoricul.
„În 1941 s-au despărțit capii familiilor de familii, ceea ce nu s-a întâmplat nici în 1949, nici în 1951. De aici, deportații din 1941 au avut mai multe probleme în a-și ridica o casă. Lor nu li s-a permis, prin comparație cu cei din 1949, să ia instrumente de lucru esențiale pentru a face o casă din lemn”.
În opinia istoricului, operațiunea din iunie 1941 a fost pregătită minuțios, în contextul în care autoritățile sovietice luau deja în calcul izbucnirea războiului.
„S-au mobilizat un număr impresionant de vagoane, 1315, în contextul în care se aștepta războiul, dar Stalin credea că nu se va întâmpla. Totuși, se lua în considerare posibilitatea începutului războiului; trebuiau extrase elemente care puteau să organizeze acte de sabotaj, rezistență împotriva Armatei Roșii”.
Doar o mie din zecile de mii de deportați au fost reabilitați cu adevărat. Ceilalți s-au întors fără drepturi, fără bunuri, fără recunoaștere, afirmă Igor Cașu.
„Majoritatea absolută nu a fost reabilitată, ei au fost amnistiați. (...) Ei au revenit, dar erau ilegal aici, foarte vulnerabili și li s-a interzis practic să revină în localitățile lor”.
Un pas important pentru restabilirea adevărului istoric este desecretizarea și centralizarea dosarelor deportaților. Potrivit directorului Arhivei Naționale, în prezent, ele pot fi consultate la sediul Arhivei Naționale, iar în curând, listele vor fi publicate online, pentru ca oricine să-și poată regăsi rudele sau să cunoască istoria celor deportați.
„La ora actuală, noi avem la Agenția Națională a Arhivelor transferate circa 48 de mii de dosare, 60 la sută din dosarele actuale au fost transferate în ultimii ani. În trei ani am realizat ceea ce nu s-a realizat în ultimele trei decenii, (...) nu mai mergi la diferite instituții, aștepți, toate dosarele sunt aici, și noi în decurs de o lună de zile o să le ordonăm”, a relatat directorul Arhivei Naționale.
Amintim că, primul val al deportărilor staliniste a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Zeci de mii de oameni din Basarabia și de la nordul Bucovinei au fost urcați în trenuri marfare și duși cu forța în Siberia și Kazahstan, majoritatea - așa-numiți „culaci”, preoți, intelectuali și membri de partid. Mulți nu au supraviețuit condițiilor dure, iar familiile lor au fost separate și tratate inuman.
Citește și: Ultimele dosare ale victimelor deportărilor din 1941, desecretizate