main logo
2864

Istoria unui moldovean care și-a construit o afacere cu vinuri în Italia

Un moldovean stabilit la Roma și-a construit, pas cu pas, o afacere de succes în distribuția vinurilor italiene. Plecat din țară imediat după școală, fără experiență și fără sprijin, el spune că începutul a fost greu, dar voința, seriozitatea și adaptarea rapidă la noua cultură i-au deschis drumul.

Istoria unui moldovean care și-a construit o afacere cu vinuri în ItaliaFoto: TV8

Bărbatul a povestit că coordonează o afacere de distribuție a vinurilor italiene pentru restaurante, baruri, patiserii și alte localuri, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Stau în lumea vinurilor, muncesc în lumea vinurilor. Am distribuitor aici în Roma și am persoane care deservim restaurante, baruri, patiserii și tot așa mai departe. Vinuri italiene. Dar avem mii și ceva de tichete aici care le stocăm în Roma și avem camioane și băieții fac distribuții. Eu sunt responsabilul la toată prăvălia”, spune el.

A plecat din Moldova imediat după școală, direct într-o țară străină, fără experiență și fără cunoștințe solide despre piața muncii.

„Începutul a fost greu că eram tineri din băncile școlii am venit direct în altă țară, în altă cultură, alți oameni. A fost un parcurs foarte lung pentru a ajunge undeva. Nu a fost ușor deloc ușor, pentru că îmi aduc aminte toate pasajurile pe care le-am făcut, dar viața nu e ușoară în nicăieri. De asta am spus cu voință, cu stăruință, cu încredere, se poate de făcut totul”, a adăugat bărbatul. 

Limba italiană a învățat-o în șase luni, bazându-se pe noțiunile de latină învățate la școală și pe faptul că a stat printre italieni.

„Moldovenii suntem foarte apreciați, suntem din cuvânt, serioși, avem voință de a munci și de a ne dezvolta. În toată Italia, de moldoveni se vorbește de bine și când auzi cuvinte de bine, îți râde inima”, a menționat bărbatul.

Ultima vizită în Moldova a fost în luna februarie și este legată de activitatea sa. În cadrul unei colaborări cu o fundație italiană importantă, care promovează vinuri din întreaga lume, bărbatul a mers la producătorii de vinuri moldovenești.

Citește continuarea pe tv8.md.

 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării