Ion Suruceanu: Uneori, cred că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât a trebuit

Ion Suruceanu s-a născut la 9 septembrie 1949, în satul Suruceni, raionul Ialoveni, transmite Știri.md cu referire la Moldpres. 

După absolvirea școlii din satul natal, în 1964-1967,  și-a continuat studiile la Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, unde a studiat pianul și fagotul. 

A fost solist în formațiile vocal-instrumentale ”Noroc” (1968-1970), ”Bucuria” (1970-1973), ”Contemporanul (1974), și ”Real” (1990-1993) și în Orchestra de muzică  simfonică și de estradă a Radioteleviziunii din Chișinău (1974).  

De-a lungul carierei sale, a lansat mai multe hituri: ”Numai tu”, ”Ce seară minunată”, ”Luna, Luna”, ”Toamna”, ”Cumpărați flori”, ”Melancolie”,  ”Două toamne”. 

”Eu dansez, tu dansezi” ș.a.  A fost distins cu titlul  onorific ”Artist Emerit din R. Moldova” (1985), cu cel de ”Artist al Poporului din R. Moldova” (1990), cu medalia ”Meritul Civic” (1993) și cu ”Ordinul Republicii” (2004).  

Astăzi, liceul din satul său natal îi poartă numele. Din cei 70 de ani ai săi, 52 cântărețul Ion Suruceanu i-a consacrat scenei.

M: Domnule Ion Suruceanu, sunteți în preajma unei frumoase aniversări. Cum Vă sărbătoriți, de obicei, ziua de naștere?

Ion Suruceanu: Simplu de tot, ca orișice cetățean de rând – într-un cerc mic de prieteni. Printre aceștia este și primul Președinte al R. Moldova, Mircea Snegur. 

Din 2000 suntem împreună la toate sărbătorile. Nu lipsesc niciodată la ziua lui de naștere și nici dumnealui la a mea.  De obicei, unii au nevoie de prietenie cu un președinte sau altul când aceștia sunt în funcție. 

Noi suntem prieteni în continuare, chiar dacă nu mai e în fruntea statului. Acum, pentru că e o aniversare frumoasă, cred că voi avea în calitate de invitați vreo 50 de persoane.

M:  Care a fost cel mai frumos cadou ce vi s-oferit?

I.S.: Cel mai frumos cadou pentru mine este prezența prietenilor mei, să-i văd sănătoși și plini de voie bună. Când îi invit, le spun să nu ia flori, mai bine acești bani să-i dea pentru taxi, să nu vină cu mașina lor, ca să poată gusta un pahar cu vin. 

Dar îmi amintesc că am avut un cadou neobișnuit. Era într-o iarnă și aveam un concert în Kazahstan. A urcat o doamnă pe scenă și mi-a dat un buchet de flori. Am mai cântat câteva piese și văd că și alte doamne voiau să-i urmeze exemplul, dar n-aveau flori. 

O doamnă s-a apropiat de mine, m-a îmbrățișat, și-a scos lănțișorul de aur, mi l-a pus la gât, m-a sărutat și s-a dus.  Tot așa, au procedat încă două doamne. 

M-am dus la hotel cu trei lănțișoare de aur. Martor mi-e Ian Raiburg, dar și alți colegi. La hotel, băieții făceau glume pe seama mea:” Ce zici, Ioane, plecăm mâine la amanet să dăm lănțișoarele și să luăm niște bani?”

M.: Vă mai amintiți cum ați debutat în scenă?

I.S.: Era în anul 1967. Îmi făceam studiile la Școala de muzică ”Ștefan Neaga”. Pe atunci, împreună cu colegii mei: Valentin Dânga, Valentin Goga și Alexandru Cazacu cântam la dansuri, la baza turistică ”Doina”. Pe 31 decembrie, am cântat la un concert în sala de festivități a Școlii de muzică ”E. Coca”. 

Mihai Dolgan tocmai avea nevoie de un solist, în locul lui Victor Legaci, care pleca din formație. Și atunci un sunetist, care asistase la acel concert de revelion m-a recomandat. 

Într-o zi, a venit la mine Mihail Dolgan. Eu făceam repetiție. S-a așezat la pian și m-a rugat să-i cânt ceva. Și i-am cântat: ”Nu-ți șade bine când plângi, Privește în ochii mei...”. Mai știi ceva? - mă întreabă. Îi mai cânt un cântec – tot din repertoriul lui Dan Spătaru.  

”Dar cântecul acesta îl cunoști?” – și-mi dă o melodie din repertoriul formației ”Noroc”. L-am cântat. ”Vrei că cânți la ”Noroc”?- mă întreabă Mihai Dolgan și-mi spune: ”Mâine să vii la filarmonică. Te aștept, la ora 12.00, la intrarea de rezervă”.

A doua zi am fost la Filarmonică. Am cântat în fața membrilor consiliului artistic: Timofei Gurtovoi, Serghei Lunchevici, Veronica Garștea, Vladimir Curbet, toți - artiști ai poporului. 

Directorul Filarmonicii, Alexandru Fedco, îl întreabă pe Mihai Dolgan:” Îți place?” ”Da”, a răspuns Dolgan. “Atunci ia-l”, i-a zis Fedco. 

Pe afiș, numele meu a fost scris Ion Suruceanu, pentru că Nelu, precum eram numit pe atunci, le suna prea românește. Primul cântec a fost ”Dor dorule”.

M.: Și de la ”Noroc” ați trecut la ”Bucuria”?

I. S.: Mama spunea: n-ai avut prea mult noroc, dar poate-i avea bucurie. Și de la ”Bucuria” am trecut la ”Real”.  Îi sunt recunoscător fostului director al Filarmonicii, Mihail Murzac, care mi-a oferit posibilitatea să formez acest colectiv. Tocmai fusesem prezentator la Festivalul ”Cu cântecul prin viață” și am fost observat de multă lume. 

Mă numeau ”sovetskii Celentano”, apoi ”moldavskii Celentano”. Eram un nume nou. Aproape toate filarmonicile din ex-URSS mă solicitau în turneu. Dar nu aveam formație. 

Și Mihail Murzac m-a ajutat s-o înființez. Aduceam pe atunci un venit curat de 200 de mii de ruble  pe an Ministerului Culturii. Cu ”Real” am cutreierat o lume întreagă.

M.: Vă considerați un om împlinit?

I.S.:  Păcat ar fi să-l supăr pe Cel de Sus. Câte odată îmi pare că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât a trebuit. Alții roagă să li se dea. Mie mi se pare că Dumnezeu mi-a dat mai mult decât am avut eu nevoie: sănătate, carieră de succes, părinți cuminți, frați, soție, copii, nepoți... De toate!

M.: Cu cine ați colaborat mai mult?

I.S.: Am cântat muzica mai multor compozitori, dar pentru mine compozitorul nr. 1 a fost și rămâne Ian Raiburg. De 45 de ani suntem împreună. El mi-a încredințat primul cântec al său. Ian Raiburg a jucat un rol important în viața mea.

M.: Unde mai cântă astăzi Ion Suruceanu?

I.S.:  N-am visat niciodată să devin atât de popular în România. Pe 16 iunie, am cântat la nunta nepoatei verișorului meu, care are 83 de ani. La acea nuntă m-am întâlnit pentru prima oară cu o verișoară de-a mea care are 80 de ani! A fost o nuntă cu lacrimi de bucurie.

M: Când veți avea o seară de creație?

I.S.: La 22 septembrie voi avea un concert la Teatrul Verde împreună cu prietenii mei. Va fi un spectacol cu porțile deschise.

M: Cum e viața de dincolo de scenă a lui Ion Suruceanu?

I.S.:  Hobby-ul meu este pescuitul și fotbalul. Am prins odată un pește de 17 kilograme. Ce-i drept, anul acesta am fost o singură dată la pescuit. Noi, artiștii, avem și o formație de fotbal – ”Real”. Dar în ultimul timp jucăm tot mai rar. Suntem ocupați în concerte.

M.: Ce vă bucură mai mult?

I.S.: Faptul  că unii tineri interpreți preiau cântecele mele. Dacă piesele mele au rezistat mai bine de jumătate de secol, înseamnă că ele vor avea viață lungă!

M: Mult succes și sănătate! Vă mulțumim pentru interviu!