main logo
9473

Ion Munteanu: Veaceslav Platon a fost șters din baza de date a Interpol

Veaceslav Platon a fost radiat din baza de date Interpol, a menționat procurorul general, Ion Munteanu, în cadrul emisiunii „În Profunzime”.

Ion Munteanu: Veaceslav Platon a fost șters din baza de date a InterpolFoto: Colaj știri.md

„Noi o informație oficială nu avem despre faptul că Platon a depus această cerere (n.r. - de azil politic în Marea Britanie), avem informația că el este radiat din baza de date Interpol. La moment, el nu este supus căutărilor prin sistemul Interpol. Nu avem o explicație foarte clară. Deci doar avem confirmarea că este radiat din 2020, cred că...”, a declarat procurorul general, transmite Știri.md.

Referindu-se și la alți politicieni care au fugit din țară, Ion Munteanu a menționat că unele solicitări de anunțare în căutare a acestora au fost respinse.

„Avem mai mulți infractori sau persoane care urmează a fi trase la răspundere penală. Deși am făcut solicitări de anunțare în căutare, solicitările noastre au fost respinse. Vorbim de același Plahotniuc, Cavcaliuc, Botnari. Pe toate aceste cazuri noi am primit refuz. În raport cu Cavcaliuc și Botnari se invocă motive politice, în raport cu Plahotniuc nu s-a dat curs cererii”, a adăugat procurorul general. 

Amintim că, pe data de 14 iunie 2020, Veaceslav Platon a fost achitat în dosarul fraudei bancare, după cererea ex-procurorului general Alexandr Stoianoglo de suspendare a executării pedepsei.

Platon a fost condamnat, în 2017, la 18 ani de închisoare, pentru că ar fi obținut, prin scheme infracționale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei.

Acum el este fugit din Republica Moldova și dat în urmărire, pentru că în decembrie 2016 ar fi mituit doi gardieni care-i asigurau paza și îl escortau în instanțele de judecată.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării