main logo
577

Ion Druță a depus cererea de demisie din funcția de președinte al CSJ

Ion Druță a depus astăzi la Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cererea de demisie din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ).

Ion Druță a depus cererea de demisie din funcția de președinte al CSJFoto: jurnal.md

Potrivit președintelui CSM, Dorel Musteață, cererea acestuia urmează a fi examinată în cadrul ședinței Consiliului, data viitoarei ședințe însă nu a fost stabilită deocamdată, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

„Astăzi, după ora 16, Consiliul Superior al Magistraturii a recepționat cererea domnului Ion Druță de demisie din funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție”, a confirmat Dorel Musteață, contactat de TV8.md.

La finele săptămânii trecute, procurorii anticorupție au făcut percheziții acasă la președintele CSJ. Acesta are statut de bănuit într-un dosar intentat pe faptul „îmbogățirii ilicite”.

Dacă judecătorul va fi găsit vinovat de fapta incriminată, riscă o amendă în mărime de până la 500.000 de lei sau închisoare de până la 15 ani. 

În ambele cazuri, acesta ar fi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 10 la 15 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării