Ion Ceban solicită public retragerea interdicției de intrare în România
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a solicitat, în cadrul ședinței Primăriei de astăzi, 14 iulie, retragerea interdicției de intrare în România.

„Cer ca declarațiile și restricția, care deja a înțeles toată lumea că este vorba de o înțelegere între Partidul PAS și USR, care nu are nimic cu principiile de bază ale Uniunii Europene, să fie retrasă. Așa va fi corect și legal”, a declarat Ion Ceban, transmite Știri.md.
Potrivit edilului, un astfel de caz nu s-a mai întâlnit în România.
„Este pentru prima dată o asemenea ilegalitate. În continuare, mulțumesc tuturor cetățenilor și partenerilor care, în fiecare zi, sunt alături și sunt nedumeriți de cele care au fost făcute pe sub masă, când nimeni nu știe nimic.
Până astăzi, nu este clar cine a pus această interdicție, care sunt motivele și care este baza legală. Astfel, vom informa în continuare toate instituțiile internaționale și ne vom apăra drepturile”, a mai spus Ion Ceban.
Amintim că Ministerul Afacerilor Externe al României a confirmat interdicțiile aplicate primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, de a intra pe teritoriul statului român. „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională, România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru domnul Ion Ceban și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova. Decizia este de resortul instituțiilor competente din România, în conformitate cu reglementările în vigoare în materie”, se precizează într-un comunicat al ministerului.
Într-o declarație publică, Ceban a respins acuzațiile și a reclamat orchestrarea unei campanii politice murdare împotriva sa din partea guvernării de la Chișinău, în frunte cu președinta Maia Sandu și PAS.
Primarul și blocul politic din care face parte susțin că acțiunea are la bază un efort concertat al instituțiilor statului sprijinite de „media, trolli și bloggeri”, pentru a-l discredita în pragul alegerilor parlamentare. De cealaltă parte, Președinția nu a oferit o reacție pe marginea acuzațiilor Blocului Alternativa.
Citește și: Președintele PAS reacționează la acuzațiile lui Ceban: O conservă a Kremlinului
Perciun, despre interdicția lui Ceban în România: Istoria are consecințe
Reacții, după ce Ceban a fost interzis în România și Schengen: Frumos cadou de la PAS
Ceban, despre interdicția sa: E o înțelegere între Maia Sandu și Nicușor Dan