Ioan Grigoraș, parohul bisericii din satul Cotova, s-a stins din viață
Ioan Grigoraș, paroh al Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Cotova, raionul Drochia, a trecut la cele veșnice.
Colaj: Știri.mdDespre moartea preotului a anunțat Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, care a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanțe pentru rudele îndurerate ale preotului Ioan, transmite Știri.md.
„Îndurerată preoteasă Claudia și îndoliată familie Grigoraș, având în fața noastră cuvântul dăruitor de nădejde al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vă aducem cuvinte de mângâiere sufletească în legătură cu mutarea la Dumnezeu, a vrednicului de pomenire, Protoiereul Ioan Grigoraș. În asemenea momente e greu de găsit cuvintele potrivite pentru a elogia toate meritele părintelui Ioan, ce le-a acumulat prin munca sa neobosită, pe parcursul celor 68 de ani de viață pământească”, a scris Înaltpreasfinţitul Petru.
Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni a menționat că preotul Ioan a fost o carte vie deschisă și un povățuitor duhovnicesc ce dădea sfaturi și învățături celor ce aveau nevoie de ele.
„A fost o carte vie deschisă, un povățuitor duhovnicesc irepetabil în felul său de a dărui sfaturi și învățături ziditoare de suflet. Știa aproape pe de rost psaltirea proorocului David, Cartea Pildelor lui Solomon și Sfânta Evanghelie, pe care le cita de fiecare dată, iar apoi le tâlcuia bogat prin pilde și cuvinte pline de dragoste. Născut din familie numeroasă, din părinți binecredincioși și cinstitori de Dumnezeu, a învățat de mic frica de Domnul și dragostea față de Biserică. A educat creștinește și a crescut patru copiii. Are fecior preot și mai mulți nepoți care au ales de a sluji Sfântului Altar și alte rude care au ales calea mănăstirească”, a mai scris Înaltpreasfinţitul Petru.
Părintele Ioan Grigoraș și-a făcut studiile teologice la Lavra Cuviosului Serghie de Radonej, orașul Zagorsc, Rusia, și a răspândit cuvântul lui Dumnezeu timp de 42 de ani la Sfântul Prestol.
„S-a evidențiat nu doar printr-o cumsecădenie rar întâlnită, printr-o bunătate și corectitudine spirituală, dar în mod deosebit prin mărturisire puternică a dreptei credințe și a cuvântului evanghelic, a sfintelor canoane și a legilor dumnezeiești. A fost un teolog prin excelență, prin cuvânt, faptă și rugăciune. A luptat pentru a păstra întreagă și unită Biserica Ortodoxă și a depus eforturi pentru a O apăra de atacuri ale sectanților, ale ereticilor, ale schismaticilor. A luptat cu mulți oameni de rea credință care încercau să închidă locașurile sfinte și să schimbe rânduielile sfinte ale Bisericii. Preacucernicul Părinte Ioan, și-a câștigat printre creștini și slujitori deopotrivă, deosebită stimă, dar și înalte aprecieri, atât din partea bisericii, cât și a statului, fapt confirmat prin primirea cu merit a distincțiilor, medaliilor și ordinelor bisericești și statale”, a subliniat Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni.
Ioan Grigoraș a avut mai multe funcții administrative bisericești. El a fost membru al Sinodului BOM, membru al primului Parlament al R. Moldova, în toate păstrând cu râvnă verticalitatea credinței și statornicia adevărului evanghelic.
„Rămâne în amintirea și pomenirea noastră, ca un mare postitor, rugător, ca un apărător destoinic al Bisericii Ortodoxe din Moldova, un mărturisitor fierbinte Învierii lui Hristos, al adevărului hristocentric și un povățuitor îndestulat cu Harul lui Dumnezeu, plin de dragoste față de Sfânta Biserică și dreapta credință. Veșnică lui pomenire și Dumnezeu să-l odihnească cu Sfinții! Cu dragoste în Hristos - Domnul Cel Înviat”, a conchis Înaltpreasfinţitul Petru.