Investiții în dezvoltarea infrastructurii în raioanele Edineț și Briceni
Viceprim-ministrul Vladimir Bolea a efectuat astăzi, 17 iulie, o vizită de lucru în nordul țării, unde a evaluat mai multe proiecte de infrastructură realizate prin Programul „Satul European”. În cadrul vizitei, Vladimir Bolea a discutat cu autoritățile locale și cetățenii despre proiectele aflate în derulare și modul în care acestea sporesc calitatea vieții în comunități.

În satul Viișoara, raionul Edineț, au fost evaluate proiecte importante, printre care asfaltarea drumurilor, instalarea a două centrale fotovoltaice pentru sistemul de apeduct și eficientizarea energetică a Casei de Cultură, transmite Știri.md.
Prin Programul „Satul European”, la Viișoara a fost extins și accesul la canalizare pentru aproape 2.000 de persoane, prin construirea a circa 2,5 kilometri de rețea de canalizare, o stație modernă de epurare a apelor uzate și o stație de pompare.
Bolea a vizitat și raionul Edineț, unde prin intermediului Programului, aproximativ 700 de elevi și pedagogi vor beneficia de modernizările aduse Liceului „Mihai Eminescu”. „Sunt în desfășurare lucrări de termoizolare a pereților și acoperișului, pavarea accesului și reabilitare intrării în bloc. Totodată, este în faza de proiectare construcția unui complex sportiv multifuncțional regional, cu bazine de înot, sală de sport și sisteme moderne de iluminat și energie, care va sprijini activitățile tinerilor”, au precizat reprezentanții MIDR.
De asemenea, în satul Corjeuți, raionul Briceni, au fost finalizate lucrări de modernizare a drumurilor locale, iar alte proiecte vizează extinderea rețelelor de apă și canalizare, inclusiv construirea a peste 3,5 km de canalizare și instalarea unei stații de epurare, amenajarea parcului central și elaborarea planului urbanistic general. De aceste investiții beneficiază peste 3.000 de locuitori.
În cadrul discuțiilor, viceprim-ministrul Vladimir Bolea a subliniat importanța colaborării eficiente între autoritățile centrale și locale pentru dezvoltarea durabilă a comunităților din nordul țării.