Inundațiile cresc riscul de boli digestive: Recomandările ANSP
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) avertizează populația cu privire la riscurile pentru sănătate apărute în urma inundațiilor din ultimele zile și recomandă respectarea unor măsuri stricte de prevenție pentru evitarea bolilor cauzate de contaminarea apei și alimentelor.
Foto: Imagine simbol/tvrmoldova.mdPotrivit instituției, ploile torențiale au afectat mai multe regiuni ale Republicii Moldova, cele mai grave situații fiind înregistrate în raioanele Călărași și Ungheni, unde ruperea unui dig de protecție al unui iaz a dus la inundarea mai multor gospodării, transmite Știri.md.
ANSP precizează că inundațiile pot deteriora calitatea apei din fântâni și izvoare și pot contamina fructele și legumele de pe terenurile agricole. În acest context, există un risc crescut de apariție și răspândire a bolilor diareice acute, a hepatitei virale A și a altor afecțiuni gastrointestinale, generate de consumul de apă sau alimente contaminate.
Bolile diareice acute sunt cauzate de bacterii și virusuri transmise prin apă, alimente sau obiecte contaminate. Printre simptomele menționate de specialiști se numără slăbiciune generală, dureri abdominale, greață, vărsături, lipsa poftei de mâncare, diaree frecventă, febră și dureri de cap. În cazuri severe, pot apărea deshidratarea și complicații toxico-infecțioase.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, ANSP recomandă evitarea consumului de apă din fântânile afectate de inundații și utilizarea exclusivă a apei potabile din surse sigure, îmbuteliate sau fierte. De asemenea, populația este îndemnată să spele bine fructele și legumele, să prepare termic alimentele și să respecte regulile de igienă personală și alimentară.
În cazul apariției simptomelor specifice, specialiștii recomandă consultarea imediată a medicului și evitarea automedicației.
Totodată, ANSP solicită autorităților locale să curețe și să dezinfecteze fântânile și izvoarele afectate, să asigure aprovizionarea instituțiilor sociale cu apă sigură, să igienizeze zonele inundate și să informeze populația despre riscuri. Autoritățile sunt îndemnate și să evacueze nămolul, să dezinfecteze rețelele de apeduct și să limiteze accesul în zonele afectate, în special în preajma instituțiilor de învățământ, până la remedierea situației.