Întârziere de nouă ani la reparația unui drum din raionul Soroca
Un drum din raionul Soroca, care urma să fie modernizat cu nouă ani în urmă, a intrat în reparaţie abia săptămâna trecută. Porţiunea care leagă comuna Vasilcău de Soroca trebuia să fie reabilitată din fondurile Uniunii Europene.

Din vina agentului economic, care nu a respectat condiţiile contractuale, lucrările au fost puse pe pauză, iar finanţarea a fost ratată. Acum, reparaţia se face din bugetul Consiliului raional, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Aproximativ opt kilometri de drum din două localităţi din România şi din Republica Moldova, Comarna, din Iași, și comuna Vasilcău, din Soroca, urmau să fie reabilitate prin proiectul transfrontalier „Drumuri bune și accesibile”. Pentru acest proiect, Uniunea Europeană a alocat 2,3 milioane de euro, dintre care 761.000 erau destinați reparației drumului din Vasilcău. Pentru că agentul economic nu și-a onorat obligațiunile contractuale, finanţarea a fost ratată. Acum, lucrările sunt realizate din bugetul Consiliului Raional Soroca.
Veaceslav Rusnac, președintele raionului Soroca: „Acum o săptămână au început lucrările la șantier segmentul de drum Valuița-Vasilcău, după cum vedeți anul trecut au fost executate lucrările din bani europeni, 21,5 milioane, ceilalți nu au fost valorificați, au fost întorși înapoi. La moment a fost aprobat din fondul consiliul local 23,8 milioane de lei, pentru anul viitor- 3,3 milioane. Din păcate, agentul economic nu și-a onorat obligațiunele și am fost nevoiți să întoarce o sumă, conform clauzelor contracuale înapoi Uniunii Europene”.
Tudor Golub, primarul comunei Vasilcău: „Este cel mai așteptat proiect de către toți vasilcovenii, inclusiv și satul Trifăuți. Este unicul drum care leagă raionul și comunca Vasilcău. Din 2014 s-a promis că vor începe lucările și iată în 2025, cu Doamne ajută, s-au început lucrările”.
Şoferii care traversează zilnic această porțiune de drum spun că au aşteptat mai bine de trei ani modernizarea acestui traseu.
„La moment se circulă foarte greu. Lucru care s-a făcut, el s-a distrus înapoi. Roțile, mașinele suferă, avem cheltuieli mari. Chiar și aseară unul a fărmat radiatorul. Cine-i vinovat? E foarte rău, E bătaie de joc. Cu mare plăcere, vrem și noi să mergem nu prin colb, dar pe drumuri europene. E greu de circulat, dar poate până în luna ianuarie îl vor termina, că e tare problematic. Stricăm mașinele, o grămadă de bani ne trebuie pentru reparație”, au spus conducătorii.
Veaceslav Badrajan, șef de șantier: -„Ne străduim cât mai repede să-l facem cu materiale de calitate”. – „O să dați și o garanție la acest drum?” -„Da, cinci ani. Garanția de cinci ani o să fie”.
Drumul, cu o lungime de 3,7 kilometri, urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor.