point Logo
main logo
main logo
565

INJ anunță concurs de admitere: 45 de locuri pentru viitorii judecători și procurori

Institutul Național al Justiției a anunțat lansarea concursului de admitere pentru formarea inițială a candidaților la funcțiile de judecător și procuror, pentru perioada octombrie 2026 – aprilie 2028.

INJ anunță concurs de admitere: 45 de locuri pentru viitorii judecători și procuroriImagine simbol

Potrivit INJ, sunt disponibile 45 de locuri, dintre care 30 pentru candidații la funcția de judecător și 15 pentru cei care aspiră la funcția de procuror. Dosarele de înscriere pot fi depuse online, prin Sistemul Informațional al INJ, în perioada 22 iunie – 21 iulie, până la ora 17:00, transmite Știri.md.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții prevăzute de legislația în vigoare, printre care cetățenia Republicii Moldova, domiciliul pe teritoriul țării, studii superioare juridice (licență și master), lipsa antecedentelor penale, reputație ireproșabilă și cunoașterea limbii române.

De asemenea, candidații trebuie să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției și să nu fi avut, în ultimii cinci ani, rezultate negative la testele de integritate profesională, în cazul celor care au activat în instituții publice supuse evaluării integrității.

La dosar urmează a fi anexate, în format scanat, mai multe documente, inclusiv actul de identitate, diplomele de studii, certificatul de cazier judiciar și declarațiile de avere și interese personale pentru ultimii ani fiscali. Certificatul medical va fi prezentat ulterior, după promovarea examenului de admitere.

Pentru candidații care au obținut diplome în străinătate este necesară prezentarea certificatului de recunoaștere și echivalare a studiilor, conform procedurilor stabilite de Guvern.

În cadrul procesului de admitere, Institutul va solicita verificarea integrității candidaților de la Autoritatea Națională de Integritate, precum și informații de la Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate. Aceste instituții vor transmite concluziile în termen de până la 45 de zile.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici