478
Informaţie de ultimă oră de la Poliţia de Frontieră: Sute de maşini blocate la Albiţa
Poliţia de Frontieră atenţionează că prin punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa traversarea se efectuează anevoios din cauza unor deficienţe tehnice pe partea română şi starea precară a drumurilor.

În această situaţie, participanţii la traficul transfrontalier sunt sfătuiţi să folosească punctul de trecere Sculeni.
Mai exact, maşinile trec prin punctul Leuşeni, dar rămân blocate în punctul Albiţa. La această oră, pe sensul de ieşire din RM sunt doar două automobile, iar la Albiţa - circa 160 de automobile şi 150 de tiruri.
Oamenii sunt îndemnaţi ca, înainte de a porni la drum, să consulte aplicaţia Trafic Online pentru a afla timpul mediu de aşteptare.