Indicele dezvoltării umane: Pe ce loc se află Moldova
Republica Moldova ocupă locul 80 printre 191 de ţări la Indicele dezvoltării umane. Potrivit agenţiei Infotag, acest lucru este arătat de datele raportului anual întocmit şi publicat de Naţiunile Unite (ONU).

Ţările din clasament au fost împărţite în patru categorii: dezvoltare umană foarte înaltă, dezvoltare umană ridicată, dezvoltare umană medie şi dezvoltare umană scăzută. Moldova a intrat în categoria ţărilor cu "nivel ridicat de dezvoltare", transmite Știri.md cu referire la Infotag.
În comparaţie cu anul trecut, Moldova a urcat cu o poziţie, situându-se pe locul 80 în acest an şi împărţind aceeaşi poziţie cu Republica Dominicană şi Palau. România se află pe locul 53, fiind în lotul cu un nivel foarte ridicat de dezvoltare umană, iar Ucraina se află pe locul 77.
Elveţia se află în fruntea clasamentului în acest an, urmată de Norvegia şi Islanda. Pe ultimele poziţii sunt Sudanul de Sud, Ciad şi Niger.
La elaborarea raportului au fost luate în considerare următoarele aspecte: speranţa de viaţă, educaţia, venitul, egalitatea de gen, situaţia politică, îngrijirea medicală, dezvoltarea comunicării, decalajul dintre bogaţi şi săraci.