main logo
3611

Independența avocaților, în pericol: Uniunea amenință cu grevă generală

Președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova (UAM), Dorin Popescu, a anunțat convocarea de urgență a unei ședințe extraordinare a Consiliului Uniunii, în contextul adoptării unor modificări legislative care, potrivit lui, subminează independența și autonomia profesiei de avocat. Mai exact, acesta acuză un „atac fără precedent” asupra avocaturii, catalogând data de 10 iulie 2025 drept „una istorică și tristă” pentru breasla juridică din țară.

Independența avocaților, în pericol: Uniunea amenință cu grevă generalăImagine simbol

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Dorin Popescu a explicat că Comisia juridică a Parlamentului ar fi aprobat în mod netransparent o serie de amendamente la Legea nr. 1260/2002 privind avocatura, care nu au fost incluse în ordinea de zi oficială a ședinței din 10 iulie. Mai mult, aceste modificări nu ar fi fost supuse consultărilor publice, nici discutate cu Uniunea Avocaților sau cu avocații în mod individual, transmite Știri.md.

Printre cele mai contestate prevederi ale amendamentelor se numără:

  • Interzicerea perceperii taxelor pentru prelucrarea plângerilor adresate Comisiei pentru etică și disciplină, fapt ce, potrivit președintelui UAM, afectează grav independența financiară a instituției;
  • Modificarea componenței Comisiilor UAM, prin includerea unor persoane desemnate de Ministerul Justiției în Comisiile de licențiere și etică;
  • Limitarea duratei mandatului membrilor Consiliului UAM la un singur mandat;
  • Restricționarea participării avocaților în comisii, prin interdicția de a candida dacă în ultimii trei ani au fost membri în Consiliu sau alte structuri ale Uniunii.

„Aceste propuneri legislative contravin principiilor de funcționare a unei profesii libere și independente și ignoră actele internaționale în domeniu”, a declarat Dorin Popescu, acuzând o tentativă de preluare politică a controlului asupra avocaturii de către stat.

Criticile sale se îndreaptă și către deputata și avocata Efimia Bandalac, membră a Baroului Bălți, despre care afirmă că a fost autoarea acestor amendamente. El califică această inițiativă drept o încercare de a „transforma avocatura într-o profesie de stat”, cu accente de subordonare politică.

În concluzie, Popescu sugerează că singura soluție pentru apărarea independenței avocaturii este declanșarea unei greve generale. Acesta a precizat că va convoca de urgență o ședință a Consiliului Uniunii Avocaților pentru a decide asupra acțiunilor ce urmează.

„Este revoltător și incredibil ce se întâmplă, dar din păcate, aceasta este realitatea în care se face compromis cu conștiința, iar scopul scuză mijloacele”, a conchis președintele UAM.

Deocamdată, autoritățile nu au venit cu o reacție la declarațiile președintelui Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării