Începe Festivalul internațional de muzică Mărțișor
Cea de-a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” începe în această seară la Palatul Național „Nicolae Sulac”, cu un concert special dedicat maestrului Eugen Doga. De la ora 18:00, va fi prezentat musicalul „Maria Mirabela”, deschizând programul cultural, care se va desfășura până pe 12 martie.
Imagine simbolMusicalul „Maria Mirabela” va fi prezentat și pe data de 2 martie. În aceeași zi, la Sala cu Orgă, va urca pe scenă trompetistul Andrei Kavalinski, din Belgia, alături de Orchestra Națională de Cameră, sub conducerea prim-dirijorului Cristian Florea. La Palatul Republicii va avea loc un eveniment omagiu dedicat pianistului Iurie Mahovici, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În cadrul festivalului, Teatrul Național de Operă și Balet vine cu o premieră – opera „Iolanta” care va fi prezentată pe 3 și 5 martie. Baletul Național JOC va prezenta spectacolul „Legenda Mărțișorului” pe 6 și 7 martie, iar Sala cu Orgă va găzdui un recital susținut de renumitul organist polonez Michał Szostak pe 6 martie.
Programul integral este publicat pe pagina Ministerului Culturii.
Pentru al treilea an consecutiv, proiectul „Mărțișor în toată țara” va extinde programul festivalului și în afara capitalei. Astfel, pe parcursul lunii martie vor fi organizate peste 40 de evenimente culturale. Primele concerte din cadrul programului vor avea loc la 1 martie, la Viișoara din raionul Edineț și în orașul Cimișlia.