Incendiul din Durlești: Sectorul Buiucani și Ialoveni nu au lumină
Incendiul din Durlești a afectat liniile de înaltă tensiune. Sectorul Buiucani, dar și mai multe localități din raionul Ialoveni au rămas fără energie electrică.

Din motive de siguranță și la solicitarea serviciului 112, au fost deconectate două linii electrice de înaltă tensiune, anunță furnizorul de energie electrică: „Echipele Premier Energy Distribution sunt implicate în manevrele de retragere în reparație a liniilor 110 kV în zona de stingere a incendiului și asigurarea securității în zonă”, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.
„Din cauza unui incendiu la linia de înaltă tensiune, alimentarea cu energie electrică a fost temporar întreruptă în unele localități din raionul Ialoveni, pentru a asigura siguranța populației. Vă rugăm să manifestați răbdare și înțelegere. Echipele de intervenție sunt la fața locului. Vă mulțumim!”, a informat Consiliul raional Ialoveni.
Amintim că un incendiu a izbucnit într-o mansardă de la etajul zece al unui bloc de locuit, situat pe strada Tudor Vladimirescu, din orașul Durlești. Pompierii intervin conform nivelului sporit de intervenție, iar pentru coordonarea acesteia, la fața locului a fost creat statul major.