main logo
688

Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie: Urmărire penală, inițiată de procurori

Procurorii au pornit urmărirea penale după ce avocatul poporului a prezentat recent raportul pe marginea incidentului din 27 octombrie 2022M la Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru.

Incendiul de la Spitalul de Psihiatrie: Urmărire penală, inițiată

Acuzatorii de stat susțin că nu au știut despre faptul că mai mulți pacienți au fost loviți de către angajații Brigăzii „Fulger”, dar și nici despre pacientul izolat și supus unui tratament inuman și degradant, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Procuratura Generală precizează că pe 27 octombrie un grup de pacienți aflați în Secția nr.10 a Spitalului Clinic de Psihiatrie din orașul Codru a organizat o revoltă în clădirea instituției. Pacienții au baricadat intrările și ieșirile pe un etaj al clădirii, au deteriorat camere de supraveghere video de pe etaj, au incendiat mobilierul și saltelele din câteva saloane, având asupra lor obiecte periculoase. La fața locului au fost solicitați pompierii. Pentru că pacienții ar fi amenințat organele de forță cu moartea, dar și cu automutilare și comiterea acțiunilor de suicid, a fost constituită în mod de urgență celula de criză.

Au fost petrecute mai multe runde de negocieri cu pacienții agresivi, care nu s-au soldat cu rezultate pozitive, ultimii refuzând să negocieze și să renunţe la acțiunile lor, continuând să fie agresivi, ameninţând forțele de ordine cu folosirea obiectelor interzise şi cu incendierea întregului spital. Pompierii au spart geamurile clădirii. În același timp, angajații Brigăzii de Poliție cu destinație Specială ,,Fulger” au pătruns în instituție și au intervenit în forță pentru a curma acțiunile persoanelor participante la dezordini. În timpul intervenției, ultimii au folosit forța fizică și mijloacele speciale din dotare.

Cazul dat a fost înregistrat în Inspectoratul de Poliție Centru, fiind examinat prin prisma articolului din Codul Penal „Dezordine în masă”.

Procurorii au studiat raportul avocatului poporului în care se arată că mai mulți pacienți au raportat acțiuni de aplicare a loviturilor și folosirea excesivă a forței fizice de către angajații BPDS ,,Fulger”. De asemenea, a fost raportat cazul unui pacient, care a doua zi după incident a fost plasat singur într-un salon de supraveghere, fiind separat de ceilalți pacienți și, potrivit informațiilor din mass-media, a prezentat membrilor unui grup de vizită, leziuni corporale pe diferite părți ale corpului. La fel, s-a invocat că numitul a fost supus unui tratament inuman și degradant, manifestat prin limitarea de acces la baie, apă potabilă și aplicarea unui tratament medicamentos contrar standardelor prevăzute de lege etc. În acest context, Secția combatere tortură a Procuraturii Generale s-a autosesizat pe faptele expuse și a dispus pornirea urmăririi penale.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării