Incendiu puternic într-o clădire abandonată din Tiraspol
Un incendiu puternic a izbucnit astăzi, 25 ianuarie, într-o clădire nelocuită de pe o stradă din Tiraspol. Flăcările au fost observate de un agent de pază, care a alertat imediat pompierii.
Foto: МВД ПМРLa fața locului au intervenit două echipaje, care au constatat că locuința era deja cuprins în totalitate de foc, transmite Știri.md.
Din fericire, în interior nu se aflau persoane.
Potrivit autorităților din regiunea transnistreană, incendiul a fost localizat în aproximativ o oră, însă clădirea, cu o suprafață de circa 150 de metri pătrați, a ars aproape complet.
Potrivit vecinilor, în casa abandonată se adăposteau frecvent persoane necunoscute. Inspectorii au descoperit o sobă improvizată pe combustibil solid, iar cauza preliminară a incendiului ar fi nerespectarea regulilor de securitate la utilizarea acesteia.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.