Incendiu puternic în raionul Grigoriopol. Un bărbat a ajuns la reanimare
Un incendiu de proporții a izbucnit într-o gospodărie din satul Delacău, raionul Grigoriopol. Flăcările au fost observate de echipajele de patrulare, care au alertat Serviciul de urgență 101 și au intervenit prompt la fața locului.
Foto: TelegramLa sosire, oamenii legii au găsit un bărbat pe prispa casei și au reușit să-l evacueze la timp, înainte ca în locuință să se producă o explozie de gaz. Deflagrația a distrus geamurile, iar aportul de oxigen a favorizat extinderea rapidă a incendiului, flăcările cuprinzând în scurt timp acoperișul, transmite Știri.md.
Potrivit datelor preliminare, au fost identificate trei focare de ardere: în locuință, în anexe unde erau depozitate scânduri și unelte, precum și sub un șopron cu lemne de foc. Incendiul s-a manifestat intens pe o suprafață extinsă.
La intervenție au fost mobilizate toate efectivele unității de pompieri, trei autospeciale și echipele de intervenție. Proprietarul locuinței, un bărbat de 76 de ani, a fost preluat de ambulanță. Acesta era în stare de ebrietate și a inhalat fum, fiind internat în stare gravă în Secția reanimare a Spitalului Raional din Grigoriopol.
În urma incendiului, au ars complet lemnele de foc depozitate sub șopron, bunurile din anexe, precum și mobilierul și obiectele personale din locuință. Suprafața totală afectată este de aproximativ 320 de metri pătrați.
Cauza preliminară a incendiului indică faptul că proprietarul și-ar fi incendiat locuința.