Incendiu în stânga Nistrului: Două persoane, descoperite fără suflare într-un apartament
Două persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu produs într-un bloc de locuințe din stânga Nistrului. Trupurile neînsuflețite ale unei femei de 76 de ani și ale unui bărbat de 47 de ani au fost găsite la etajul cinci al clădirii.

Potrivit așa-zisului minister de Interne din regiune, pompierii au fost alertați de locatarii unui bloc vecin, care au observat fum ieșind pe fereastră. Proprietara apartamentului a fost găsită într-una dintre camere, iar bărbatul a fost descoperit întins pe podea, într-o altă încăpere. Autoritățile locale presupun că acesta ar fi încercat să se evacueze, însă și-ar fi pierdut orientarea din cauza fumului dens, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
Incendiul a fost lichidat în decurs de o oră. O cameră a fost complet distrusă, iar restul apartamentului a fost afectat de fum. Datorită ferestrelor închise ermetic, focul nu s-a extins către alte zone ale locuinței.
Primele concluzii ale experților indică faptul că incendiul ar fi fost provocat de nerespectarea măsurilor de siguranță în timpul fumatului în interior.