main logo
5660

Încălțăminte periculoasă și interzisă, vândută în piețe din Moldova

Deşi comercializarea încălțămintei este interzisă în pieţele de tip second-hand din Capitală, comercianții nu țin cont de această restricție.

Încălțăminte periculoasă și interzisă, vândută în piețe din MoldovaFoto: publi24.ro

Nestingheriți, aceștia își vând mărfurile, motivând că astfel își câștigă bucata de pâine. De asemenea, ei spun că nici amenzile nu-i sperie. Dau asigurări însă că încălțămintea pe care o vând este de calitate și nu prezintă pericol, transmite Știri.md cu referire la Tvc.md.

Acest comerciant vinde încălțăminte la piața de vechituri din Capitală din anul 1999. El spune că știe că este interzis prin lege importul și comercializarea încălțămintei, însă la cererea oamenilor a continuat să o vândă, chiar dacă de câteva ori a fost și amendat.

„O Europă întreagă și o lume întreagă se folosește de încălțăminte de tip second-hand, dar Moldova care este cea mai curată se teme de bolile pe care le aduce această încălțăminte”.

Bărbatul recunoaște că îi este greu să introducă în țară încălțăminte folosită, însă spune că se descurcă așa cum poate.

„Singuri aducem cât putem. Trimit prin colete, prin microbuz din Italia, din Anglia, plătim per kilogram cum se transmit panetoanele, jucăriile. Cum se transmit colete din Europa așa aducem și încălțămintea”.

Comerciantul spune că cumpărătorii nu ar trebui să-și facă griji referitor la calitatea produselor și nici să nu le fie frică că încălțămintea de mâna a doua ar putea să le provoace diferite alergii. Totuși, el recunoaște că acum produsele nu prea sunt supuse dezinfectării, așa cum se făcea anterior.

„Când se aducea legal treceau toate camioanele de mare tonaj prin camera cu ultraviolet de la vamă, se făcea dezinfectarea și se dădea certificat. Acum fiecare: care cu oțet, care cu vodcă, cu rachiu, cu spirt o dezinfectează. Eu cu familia mea de câți ani ne îmbrăcăm și ne încălțăm”.

Medicii epidemiologi atenționează populația că încălțămintea de tip second-hand se vinde ilegal, deoarece încă din anul 2001 nu se eliberează niciun document sanitar pentru comercializarea acesteia. 

În acest sens, specialiștii recomandă oamenilor să opteze pentru încălțăminte nouă.

Irina Grigorescu, medic epidemiolog CSP: „Nu trebuie să fie comercializată”.

Nu toți ascultă, însă, de sfaturile specialiștilor. Această femeie spune că atât ea, cât și întreaga sa familie optează de mulți ani pentru încălțămintea de tip second-hand și niciodată nu a avut de suferit.

„Second-hand în genere se poartă foarte bine, cu mult mai bine decât produsele de tip nou. De câte ori am cumpărat a fost totul bine, totul în regulă. În primul rând, încălțămintea când o procuri nu o încalți pe piciorul gol. În adidași, pantofi oricum te încalți cu ciorapi”.

Oamenii mai spun că preferă să cumpere încălțăminte de mâna a doua, deoarece prețurile din magazine sau piețe sunt extrem de ridicate, comparativ cu salariile pe care le oferă Republica Moldova. 

De asemenea, populația este de părere că încălțămintea de tip second-hand este de o calitate mult mai bună. 

Este foarte important însă să se ştie că încălţămintea uzată, lenjeria de corp, jucăriile, ciorapii și hainele de tip second-hand pentru copii cu vârsta de până la trei ani sunt interzise spre comerț.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării