Încalcă cuvântul Domnului? Episcopul Marchel face campanie electorală pentru Victoria Furtună
Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel, în mod deschis face campanie electorală pentru Victoria Furtună, candidată la funcția de președinte. Asta deși, conform legii, biserica trebuie să rămână separată de stat și să fie o structură apolitică.
Jurnaliștii de la Nordnews.md scriu că la soborul preoțesc de ieri de la Catedrala Eparhială a „Sfinților Împărați Constantin și Elena” din Bălți, episcopul Marchel, dovedit că a încălcat inclusiv sfintele jurăminte, a venit cu un îndemn de susținere a candidatei la funcția de președinte, Victoria Furtună, transmite Știri.md.
„Iată, ați privit pe ecran o femeie firavă, o creștină, o mamă duioasă și o soție cinstită, Victoria Furtună. Totuși, s-a ridicat împotriva acestora. Permiteți-mi, în numele dumneavoastră, să-i mulțumim, să-i dorim la mai mult și la mai mare. Permiteți-mi, în numele Dvs., să ajungă și ea factor decizional în țară, pentru că este capabilă să promoveze legi creștine. Și aici avem un frate de-al ei, un lucrător, care se numește Denis. Vreau să-i oferim și lui cuvântul, pentru că avem o agendă încă lungă. Să-i mulțumim și să-l rugăm să transmită mulțumirile noastre doamnei Victoria”, a declarat episcopul de pe amvon.
De menționat că presa a scris despre faptul că Victoria Furtună ar fi unul dintre candidații mascați ai lui Ilan Șor la funcția de președinte al R. Moldova. De asemenea, ea ar fi sprijinită de autoritățile separatiste din Transnistria de unde a vociferat public mai multe teze ale propagandei rusești, conform căreia Chișinăul ar intenționa atacarea regiunii separatiste, lucru infirmat de autoritățile constituționale ale R. Moldova.
După ce și-a încheiat predica, Marchel i-a oferit cuvântul lui Denis Roșca, persoana de încredere a Victoriei Furtună, care în trecut a colaborat cu liderul Partidului PACE, condus de Gheorghe Cavcaliuc. La rândul său, Denis Roșca a ținut „o lecție de istorie” cu date eronate din propaganda sovietică în fața preoților și a câtorva enoriași adunați la catedrală. Roșca a avut mesaje anti-UE și contra referendumului de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova, care va fi organizat odată cu prezidențialele, pe data de 20 octombrie.
„Vă îndemn să redevenim curajoși, să redevenim din nou puternici, să fim cei care spun că ce este al nostru este al nostru. Voi aveți grijă de țările voastre, ocupați-vă de altceva. Și nu veniți la noi, așa cum noi nu venim la voi. Vă mulțumesc pentru faptul că mențineți credința în suflet”, a declarat Denis Roșca.
Promovând-o pe Victoria Furtună, episcopul Marchel încalcă public recomandările Mitropoliei Moldovei din data de 21 august, care condamnă vehement implicarea clericilor în politică sau activități de propagandă.
De asemenea, Marchel a venit și cu un mesaj anti-UE, promovând falsurile ce se regăsesc și în propaganda rusă. „Pe fundalul catastrofal al realității creștinești cotidiene, unde sunt create toate condițiile legitime pentru pătrunderea lupului în turma oilor, stranie de tot pare tăcerea noastră, mai ales liniștea plină de indiferență a unor preoți, care încearcă să-și justifice inactivitatea lor prin fraza ștearsă, expresie palidă, trasă de urechi, cum ar fi: „Eu nu mă amestec în politică”.
Dar ce ne facem când politicul, cu toată murdăria sa, dă buzna pe nepoftite în biserica lui Hristos? Ne putem oare justifica inactivitatea, adică lipsa de opunere prin fraza că „eu nu fac politică”? Nu seamănă asta cu trădarea?
Tăcem toți, de parcă ar fi toate brune și frumoase, pe când vrăjmașul mântuirii sufletului omenesc sporește în activitatea drăcească, implementând diferite proiecte-pilot, unul mai caraghios decât altul, mai distrugător”, declară Marchel, Episcopul de Bălți și de Fălești.
Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, părintele Ioan Moșneguțu, a condamnat discursul Arhiereului Marchel. El a adăugat că este inadmisibil ca în biserică să fie făcută propagandă.
„Eu nu sunt la curent cu declarația Preasfințitului Marchel”, afirmă părintele.
– Bine, Preasfințite, dar asistăm la astfel de momente repetat. Nu este o abatere, este o recidivă. Va fi pedepsit? Va fi mustrată fața bisericească? Ce se întâmplă totuși? Este ceva la mijloc? Nu ascultă de comandamentul ierarhic superior?
– Nu este nimic la mijloc. Preoții ierarhi trebuie să înțeleagă limpede acest lucru și să-l îndeplinească. Nu avem binecuvântarea de a participa la anumite exerciții politice sau de a face propagandă electorală. În cazul în care unii clerici ai bisericii noastre nu respectă acest principiu, atunci este regretabil, susține Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei.
Nu au lipsit din discursul episcopului acuzațiile și critica aduse în adresa portalului de știri Nordnews.md. A abordat subiectul materialului despre preotul Pavel Petrov de la Biserica „Sfântului Mucenic Mina” din Bălți, care a făcut propagandă anti-UE în predica din 21 septembrie.
Zilele trecute, un confrate al nostru, anume Pavel Petrov, parohul Bisericii „Sfântul Mucenic Mina”, a fost vizitat, așa, ca spionii, de așa-zișii jurnaliști de la Nordnews.md și au filmat, pe sub masă, din buzunar, ținând telefoane, procedând ca lașii, căci asta este denumirea lor, nu în zadar i-a numit cineva gândaci, care scormonesc în putregai și se hrănesc cu viermi.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a reacționat și el la implicarea bisericii în politică. În opinia sa, instituțiile ecleziastice ar trebui să se ocupe de sufletele oamenilor și nu de treburile politice ale țării, deoarece biserica este separată de stat.
„Biserica este o instituție aparte, noi suntem un stat laic și noi ne dorim ca biserica foarte mult să se ocupe de proiecte sociale, de îngrijirea de sufletele oamenilor, cei care vor să meargă la biserică, cu siguranță noi nu dorim ca biserica să se implice în politică sau în alte lucruri decât cele pentru care biserica este menită să se ocupe”, a menționat Dorin Recean.