main logo
570

În Parcul Râșcani va fi amenajat un Teatru Verde

În Parcul Râșcani din capitală urmează să fie amenajat un Teatru Verde, cu sprijinul autorităților municipiului Arad, care alocă circa 500 de mii de roni în acest sens.

În Parcul Râșcani va fi amenajat un Teatru Verde

Aici urmează să fie amenajată o scenă, dar și o platformă care va găzdui în jur de o mie de spectatori.

Solicitat de IPN, pretorul sectorului Râșcani, Nicolae Balaur, a declarat că sectorul s-a înfrățit anul trecut cu municipiul Arad din România, iar în cadrul colaborării, colegii români au decis să aloce în jur de 500 de mii de roni, echivalentul a circa o sută de mii de euro, pentru domeniul social și cultural. 

Banii vor fi direcționați spre amenajarea Teatrului Verde în Parcul Râșcani, din strada Braniște.

De asemenea, cu sprijinul agenților economici, în parc urmează să fie amenajate alei, va fi asigurat iluminatul public. Aici vor fi organizate diverse activități artistice cu participarea tinerilor artiști – interpreți, instrumentiști, dansatori. 

Pe platforma pentru spectatori nu vor fi amenajate bănci, însă la necesitate vor fi aduse scaune. Scena Teatrului va fi cu acces gratuit pentru toți doritorii.

Un alt parc care urmează să fie amenajat în sector, din banii municipalității Chișinău, este Parcul Mezon. Acesta are o suprafață de peste 17 mii de metri pătrați, implicit 12 mii de metri pătrați de spații verzi. În parc urmează să fie instalate peste 80 de bănci, peste 70 de pubele și aproape 50 de felinare. 

Acum o săptămână, a fost anunțată licitația, iar lucrările vor fi efectuate în decurs de două luni și jumătate. Costul proiectului este de peste 3,5 milioane de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării