În Parcul La Izvor a început a doua etapă de reabilitare
În Parcul „La Izvor” a început etapa a II-a de reabilitare. Potrivit edilului Ion Ceban, în prezent este amenajat accesul către Centrul de Tineret Buiucani, care se află în parc.

„Sunt efectuate lucrări de terasament pentru amenajarea meselor de tenis de masă, urmează instalarea scrâncioburilor, instalarea cabinelor de duş şi a vestiarelor pe plajă și instalarea sistemului de irigare”, a precizat Ceban, transmite Știri.md.
Amintim că până în prezent în Parcul „La Izvor” au fost efectuate o serie de lucrări de amenajare şi modernizare printre care construirea stadionului pentru fotbal de plajă, amenajarea aleilor pietonale, construirea a mai multor terenuri de sport: baschet minifotbal, amenajarea plajei, construirea unui perete de sprijin, dar și a scărilor, instalarea sistemului de iluminat, instalarea terenurilor de joacă, construcţia unui havuz muzical și instalarea mobilierului urban.
Parcul “La Izvor” a devenit o atracție pentru locuitorii Chișinăului.
Spune-ne opinia ta