În Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de hantavirus. Ce spun specialiștii
În Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de infecție cu hantavirus, iar specialiștii susțin că riscul de infecție pentru Europa este redus. Îngrijorările au apărut după ce șapte persoane de pe un vas de croazieră s-au îmbolnăvit. Alte trei persoane au decedat din cauza virusului, anunță Organizația Mondială a Sănătății.
Foto: Imagine simbolHantavirusul se transmite la oameni în principal prin rozătoare, șoareci, șobolani, care provoacă infecții respiratorii sau renale grave, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Specialiștii Agenției de Sănătate Publică susțin că, deocamdată, riscul pentru populația din Europa este considerat redus. Transmiterea de la om la om este extrem de rară și limitată la anumite tulpini care nu circulă în mod obișnuit pe continent. Până acum, în Republica Moldova, nu au fost confirmate cazuri de infecție cu hantavirus.
„Cum ați și văzut, sunt cazuri înregistrate și în România, și în Ucraina, cazuri suspecte am avut, chiar și anul trecut, însă în urma investigațiilor, aceste rezultate au fost negative. Această tulpină nu se transmite de la om la om, ea se transmite în contact cu rozătoarele sau particule contaminate de la rozătoare și este o formă mai ușoară”, a declarat șefă direcție, ANSP, Ludmila Lungu.
Potrivit specialiștilor, boala debutează la 1–6 săptămâni după expunere și poate provoca febră, dureri musculare, cefalee, greață și dureri abdominale. În forme severe, este afectare renală și manifestări hemoragice.
„Evident că prima regulă este să evităm contactul cu rozătoarele, atunci când vrem să facem ordine într-un depozit sau într-un hambar, unde presupunem că sunt acele rozătoare, neapărat că luăm mănuși de protecție, o mască de protecție, aerisim încăperea. Aplicăm măsurile de deratizare. În spațiile în care avem depozitate produse alimentare, ne străduim să fie sigilate, iar înainte de consum le spălăm”, menționează șefă direcție, ANSP, Ludmila Lungu.
Până în prezent, au existat cel puțin 10 cazuri confirmate sau suspecte legate de nava de croazieră olandeză MV Hondius, inclusiv trei decese. Un grup de 18 pasageri americani întorși în SUA este monitorizat în centre medicale specializate.