point Logo
main logo
main logo
1409

În martie, R. Moldova trece la ora de vară. Guvernul a aprobat noile reguli

Republica Moldova va trece la ora de vară în ultima duminică din martie, iar revenirea la ora obișnuită se va face în ultima duminică din octombrie, în sincronizare cu statele membre ale Uniunii Europene. O hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată în ședința din 25 februarie.

În martie, R. Moldova trece la ora de vară. Guvernul a aprobat noile reguliImagine simbol

Potrivit documentului, ora oficială pe teritoriul Republicii Moldova este Timpul Universal Coordonat majorat cu două ore (UTC+2). Executivul a decis că, în fiecare an, stabilirea orei de vară va fi corelată cu calendarul aplicat în statele membre ale UE, astfel încât schimbarea să aibă loc simultan, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

Conform hotărârii, ora de vară începe în ultima duminică din luna martie, la ora 3:00, când ceasurile se dau înainte și devine ora 4:00. Aceasta se încheie în ultima duminică din octombrie, la ora 4:00, când ceasurile se dau înapoi și devine ora 3:00.

Guvernul precizează că, în cazul în care Uniunea Europeană va modifica regulile privind schimbarea orei, cadrul național va fi ajustat corespunzător.

Prin aceeași hotărâre, Executivul a abrogat un act normativ din 1990 al fostului Soviet al Miniștrilor al RSS Moldovenești privind modul de calculare a timpului. Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

La nivel european, schimbarea sezonieră a orei este reglementată prin Directiva 2000/84/CE, care stabilește un calendar comun pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. În prezent, toate țările UE trec la ora de vară în ultima duminică din martie și revin la ora standard în ultima duminică din octombrie.

În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la schimbarea orei de două ori pe an, iar Comisia Europeană a propus ca fiecare stat membru să decidă dacă rămâne permanent la ora standard sau la ora de vară. Implementarea acestei decizii a fost însă amânată, iar lipsa unui consens între state a făcut ca sistemul actual să rămână în vigoare.

Dintre statele aflate în fusul orar UTC+2, Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania și România continuă să aplice schimbarea sezonieră a orei. România își motivează menținerea sistemului prin faptul că o decizie unilaterală ar putea afecta transporturile și comunicațiile.

În Ucraina a fost inițiat un proiect legislativ pentru renunțarea la schimbarea sezonieră și păstrarea permanentă a orei standard (UTC+2). Deși proiectul a fost votat de parlament în 2024, acesta nu a fost promulgat, astfel că și Ucraina continuă să aplice trecerea la ora de vară conform regulilor actuale.

agora.md
Publicitatea ta poate fi aici