main logo
508

În Chișinău va fi constituit un fond de locuințe de manevră

Autoritățile municipale își propun să reglementeze modul de instituire, atribuire și condițiile de folosire a locuințelor de manevră în Chișinău.

În Chișinău va fi constituit un fond de locuințe de manevrăFoto: ipn.md

Locuințele de manevră sunt destinate cazării temporare a persoanelor în mai multe situații, printre care și în cazul unor calamități naturale, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Regulamentul urmează să fie dezbătut în cadrul consultărilor publice care vor fi organizate de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare pe 15 august.

Potrivit proiectului de regulament, locuințele de manevră se instituie prin decizia Consiliului municipal Chișinău. Locuințele întrate în proprietatea municipiului Chișinău, cărora li se atribuie acest mod de folosință, se transmit în gestiunea Direcției generale locativ-comunale și amenajare.

DGLCA va duce evidența locuințelor de manevră prin includerea costului de bilanț al acestora în evidența contabilă. Costul de bilanț al locuințelor de manevră se va stabili prin evaluarea lor la prețul de piață. Locuințele de manevră nu vor putea fi trecute în alte tipuri de locuințe și nu pot fi înstrăinate sau privatizate.

Recomandările pe marginea proiectului de decizie pot fi expediate pe adresa de e-mail locativ.dglca@cmc.md sau la sediul Direcției generale locativ-comunală și amenajare, str. M. Eminescu, 33, bir. 15, până la data de 14 august, ora 16.00.

Dezbaterile vor avea loc pe 15 august, ora 16,00, în sala de ședințe a Consiliului Municipal Chișinău.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării