main logo
4130

În Chișinău, traficul rutier este monitorizat de senzori inteligenți

În Chișinău au fost montați senzori inteligenți pentru monitorizarea traficului rutier. Este un sistem-pilot de colectare și analiză a datelor de trafic, implementat printr-un proiect european. Echipamentul a fost instalat la intersecția bulevardului Dacia cu strada Ciuflea. Până acum, studiile de monitorizare a traficului au fost făcute la fața locului, iar mașinile erau numărate de experți.

În Chișinău, traficul rutier este monitorizat de senzori inteligențiFoto: Imagine simbol

„Senzorii inteligenți de pe tronsonul Dacia - Ciuflea le oferă angajaților Centrului de Monitorizare a Traficului posibilitatea să cunoască realitatea din trafic, ca ulterior să creeze un model digital al intersecției. Acest lucru le permite să ajusteze timpii de semaforizare, de reorganizare a benzilor de circulație și să ia alte măsuri pentru reducerea ambuteiajelor, sporirea siguranței rutiere și să promoveze o mobilitate urbană mai eficientă”, relatează jurnalista Irina Mihailici, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

„Permanent e aglomerat - și ziua. Numai seara e posibil de mers mai liber. - Cât de des circulați pe acest tronson? - 3, 4 ori pe zi. - Și mereu stați în ambuteiaje? - Da.”

„Multe mașini. Prea multe mașini, ar fi de dorit încă o linie.”

„Eu cred că problema cu traficul este din cauza parcărilor, fiindcă multe mașini sunt parcate pe marginea drumului și o ieșire ar fi să se construiască parcări.”

Intersecția bulevardul Dacia cu strada Ciuflea este una dintre cele mai aglomerate din oraș.

„Noi trebuie să analizăm această intersecție, cea mai problematică și cea mai încărcată intersecție. Fiecare senzor colectează datele pentru o anumită sau câteva direcții de deplasare. Pe data de 17 iunie, traficul a fost cel mai mare - 64.000 de vehicule au traversat această intersecție”, a menționat managerul CMT, Vladimir Butîrschi.

Senzorii oferă informații despre viteza medie a vehiculelor, direcția de deplasare, tipul de vehicul, timpul de traversare și numărul pietonilor. Tehnologia avansată pune bazele unei analize detaliate a traficului urban. Specialiștii au mai multe programe care pot face simulări de circulație la fel ca în marile orașe europene.

„Noi putem să testăm scenarii, după ce o să putem să implementăm niște măsuri, spre exemplu să închidem o bandă, să deschidem o bandă, crearea unei piste pentru bicicliști, ca să oferim soluții pentru decongestionarea acestei intersecții”, a explicat consultantul în domeniul transportului, Roman Cozma.

„Dacă noi acum vedem că capacitatea maximă teoretică a acestei intersecții este de valoarea X, dar la noi fluxul de vehicule este de X plus o mie, sigur că nu o să facem nimic ca să asigurăm capacitatea necesară. Doar prin lărgirea străzilor, dar noi știm după o perioadă iarăși este ocupată, noi inducem traficul”, a explicat managerul CMT, Vladimir Butîrschi.

Un senzor inteligent costă aproape 6.000 de euro. Toate datele acumulate sunt stocate pe platforma smart city. Specialiștii susțin că nu trebuie instalați senzori în intersecții deoarece camerele de monitorizare a traficului, gestionate de Poliție, ar putea oferi aceleași date, cu ajutorul unui soft gestionat de ei. Trebuie doar accesul la baza de date. 

Centrul de Monitorizare a Traficului a fost deschis în noiembrie 2024 cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul proiectului „MOVE IT like Lublin”, implementat în parteneriat cu Primăria Lublin din Polonia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării