În Chișinău fost inaugurată o expoziție consacrată rezistenței armate antisovietice în Lituania
O expoziție fotodocumentară a Muzeului Victimelor Genocidului din cadrul Centrului de Cercetare a Genocidului și a Rezistenței Populaţiei Lituaniei, intitulată „Război după război. Rezistenţa armată antisovietică în Lituania în anii 1944-1953”, a fost inaugurată astăzi la Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Național de Istorie a Moldovei în cooperare cu Ambasada Republicii Lituania la Chișinău, în cadrul Programului de stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941 şi 1944-1953”, relatează Știri.md cu referire la moldpres.
Prezent la eveniment, ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Kęstutis Kudzmanas, a menționat că mișcarea de rezistență antisovietică din anii 1944-1953 a prezentat o etapă importantă în lupta pentru independența țării sale.
Potrivit oficialului, după încheierea conflagrației mondiale a izbucnit un război naţional, care viza restabilirea statului independent lituanian. Mii de oameni s-au retras în păduri, în speranţa că nu vor trebui să rămână prea mult timp acolo, până când au fost luate deciziile Conferinţei de pace ce urma să implementeze principiul autodeterminării naţiunilor. ”Din nefericire, aşteptările lor nu s-au împlinit, iar timp de nouă ani, între 1944 şi 1953, Lituania şi-a dus propriul război, practic de una singură”, a constatat Kęstutis Kudzmanas.
În context, directorul Centrului de Cercetare a Genocidului și a Rezistenței Populaţiei Lituaniei, Terese Birute Burauskaite, a afirmat că în 1945, în pădurile lituaniene trăiau aproximativ 30 mii de partizani, conduşi de foşti ofiţeri, profesori și studenţi. Au fost formate detaşamente de partizani, care numărau și până la 200 de bărbaţi, iar bătăliile cu armata sovietică erau asemănătoare conflictelor militare dintre armatele regulate. În primii doi ani de rezistenţă, în 1944-1945, au fost ucişi aproximativ 10 mii de partizani, iar numărul total al decedaţilor a fost de peste 20 mii. În total, peste 50 mii de persoane au fost angajate în războiul de gherilă, circa 140 mii de persoane au fost încarcerate şi 118 mii deportate.
În februarie 1949, a spus în continuare Terese Birute Burauskaite, după cinci ani de luptă pentru libertate, s-a înfiinţat cea mai înaltă autoritate a partizanilor - Prezidiul Consiliului Mişcării Militanţilor pentru Libertatea Lituaniei (LLKS). Toţi conducătorii partizanilor de pe teritoriul Lituaniei, care au participat la adunarea constitutivă, au devenit subordonaţi acestei autorități. Declaraţia politică a Consiliului Mişcării militanţilor pentru Libertatea Lituaniei, act normativ ce face parte în prezent din sistemul juridic lituanian, a unit Lituania din 1918 şi Lituania din 1990.
Potrivit profesorului universitar Anatol Petrencu, Lituania acordă o mare atenției recuperării și valorificării memoriei victimelor regimului totalitar-comunist, iar fostul sediu al KGB-ului din această țară, de exemplu, a fost transformat în muzeu.