În ce stare se află motociclistul accidentat grav în vara anului 2023
Tânărul în vârstă de 27 de ani, Cristian Staver, care la 9 iulie a avut ghinionul să fie victima unui accident rutier, ca urmare a tamponării unei motociclete cu un autovehicul, încă se află la tratament în Turcia, unde a fost transportat cu avionul în septembrie anul trecut. Acesta a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, dar deocamdată nu se poate ridica din pat.

Logodnica tânărului, Cătălina Volentir, spune că acesta este după operație în prezent. Operația a decurs cu brio, cel puțin nu a fost cu complicații în timpul acesteia, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
„Operația a durat cam opt ore și un pic, i s-a scos o parte din os și s-a pus implant în loc, dar situația rămâne neschimbată, simțitul nu a revenit, nervul a stat 10 luni prins între oasele fărâmate, dar oricum scopul operației era de a îndrepta gâtul cât se poate de bine și medicii au făcut tot posibilul. Nu știm care este rezultatul, abia de putem să îl întoarcem pe o parte pentru pansamente. Deja cu timpul o să vedem rezultatul”, a relatat Cătălina Volentir.
De asemenea, aceasta menționează că toată familia lui Cristian se implică la maximum pentru a ajuta financiar, iar suma cheltuită până acum este una enormă.
„În principiu Cristian avea o sumă bună de bani, el lucra mult înainte de accident. Ce s-a strâns de la oameni demult s-a terminat, dar fratele lui Cristian lucrează zi și noapte, tatăl lui a plecat la muncă peste hotare. Foarte, foarte mulți bani s-au cheltuit, cu această operație sunt peste 300.000-330.000 de euro”, susține Cătălina.
Tânăra spune că este gata să lupte până la sfârșit, alături de familia lui Cristian, pentru a-l pune pe picioare sau măcar într-un scaun cu rotile.
„Cât va dura chiar nu știm, abia începe reabilitarea, avem fizioterapeutul ce vine zi de zi și e contra cost, un medic neurolog-osteopat la fel contra cost, specialiști care se ocupă de funcționarea mai bună a plămânilor, specialist pe trahiostomă și toți sunt din afara spitalului și trebuie plătiți lunar. Asta în afară de spitalizare și medicamente (ne aflăm la un spital privat). Cheltuielile sunt enorme, dar nu putem lăsa mâinile în jos. Vom face toți tot ce-i posibil, ca el sa fie măcar într-un scaun cu rotile. Cristian urmează să treacă într-un spital specializat pe reabilitare după o perioadă: „Sperăm că asta va fi ultima operație, așa ne-au spus medicii. Sperăm că toate implanturile se vor „acomoda””, a spus aceasta.
Recent, Cristian și Cătălina au primit în vizită oaspeți: „Au fost doar pe o zi, să aducă bani. În continuare suntem noi doi și luptăm cum putem, am cam obosit ambii, atâtea nopți nedormite și atâta chin…”.
Sâmbătă, 25 mai, Cristian și-a sărbătorit ziua de naștere. Cătălina i-a fost alături, l-a bucurat cu un tort și a împărtășit online momentul. „La mulți ani, iubi! Împreună am învățat ce-i asta om puternic, am învățat răbdarea și că, de fapt, fericirea este în lucruri foarte mici! Zic eu că este o realizare foarte mare până la 28 de ani. Am devenit un tot întreg, uneori prin suferință și durere, alteori prin fericire și iubire! Ești un exemplu. Te iubesc”, a scris tânăra.
Mai jos găsiți datele pentru transfer, în cazul în care doriți să-l ajutați pe Cristian:
@Paypal CristianStaver
Card Victoriabank
4779180004109642 Volentir Cătălina