main logo
1995

Importau în Moldova suplimente alimentare dubioase: Șase persoane, reținute

Activitatea unui grup de persoane care importau suplimente alimentare de origine dubioasă din Ucraina a fost suprimată. Astfel, cu sprijinul agenţilor Agenţiei Europene Europol, au fost reţinute şase persoane, inclusiv administratorii a patru centre de apel din Chişinău (cu un personal de 80 de persoane).

Importau în Moldova suplimente alimentare dubioase: 6 persoane, reținuteImagine simbol

S-a stabilit că, prin intermediul acestora, operatorii telefonici, atunci când comunicau cu cetăţeni din mai multe ţări europene, se dădeau drept reprezentanți ai companiilor farmaceutice şi îi convingeau să achiziționeze suplimente necertificate sau produse similare (inclusiv ajutoare pentru slăbit), transmite Știri.md, cu referire la infotag.md.

În acest scop, aceștia vorbeau în principal despre posibilitatea vindecării anumitor boli (diabet, cancer, psoriazis) şi îi convingeau pe clienţi să refuze tratamentele prescrise de medici. 

Au fost create site-uri web prin intermediul cărora erau promovate aceste produse. Imediat ce clienţii cădeau în momeală şi cumpărau produsele, acestea erau livrate prin intermediul companiilor de curierat. 

La Chişinău, oamenii legii au confiscat suporturi de date şi documente contabile, contracte, precum şi 200.000 de lei şi 15.000 de dolari.


Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării