main logo
18864

Imagini revoltătoare: O mamă a spart un ou de capul fiicei sale

De dragul urmăritorilor, o mamă a urmat un trend popular pe TikTok în care utilizatorii sparg ouăle de găină de capul oamenilor.

Imagini revoltătoare: O mamă a spart un ou de capul fiicei saleColaj: știri.md

O moldoveancă a decis să urmeze trendul și a făcut-o cu fetița sa minoră, transmite Știri.md.

Svetlana Sainsus, cofondatoarea Caritate.md, a publicat pe pagina sa un mesaj în care a sesizat mai multe organe responsabile. De asemenea Sainsus a publicat și imagini video în care se vede cum mama sparge oul de capul fetiței și râde în hohote, în timp ce micuța se ține de cap și nu înțelege ce s-a întâmplat.

„Sesizez oficial instituțiile statului responsabile de prevenirea violenței în familie și protecția copiilor.

Sunt mamă, femeie care împreună cu donatorii Caritate.MD am salvat mii de copiii de la moarte și durere provocată de boli incurabile.

Nu pot să privesc indiferentă cum maturii iresponsabil, pentru a se ține în prostia trendului de pe online, provoacă suferințe fizice propriilor copii pe care îi și postează umilitor pe online cum le sparg ouăle de cap. 

Mă adresez oficial către Politia Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne, comisia Parlamentară protecție socială, Ministerul Protecție Sociale, Avocatul copilului și alte instituții competente.

1). Implicați-vă urgent și luați măsuri cu această femeie care batjocorește și ii provoacă intenționat dureri fizice copilului său, spărgându-i oul de cap, postând asta pe online. 

2). Acordați asistență medicală și psihologică copilului care a avut  parte de violență în familie.

3). Întreprindeți un plan de măsuri urgent pentru a preveni astfel de cazuri și în raport cu alți copii din RM din partea părinților iresponsabili care vor încerca să comită astfel de fapte de violență în familie asupra propriilor copii sau copii străini”, a scris Sainsus.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării