main logo
2449

Imagini inedite cu Irina Rimes pe vremea când era elevă la Soroca

Astăzi este una dintre cele mai apreciate artiste pe ambele maluri ale Prutului. Irina Rimes a plecat în lumea mare, dintr-un sătuc din Republica Moldova, și atunci când are ocazia nu ratează întâlnirile cu cei dragi în Izvoare, satul ei natal.

Imagini inedite cu Irina Rimes pe vremea când era elevă la Soroca

Portalul spynews.ro a intrat în posesia unor imagini incredibile cu vedeta, în care aceasta apare la diferite evenimente, alături de familie: la nunta unor prieteni, dansând cu tatăl ei, la petreceri, în casa părintească, precum şi la ceremonia de absolvire a şcolii fratelui ei.

Într-un interviu oferit recent reporterilor Antena Stars, Irina Rimes mărturisea că deşi în prezent trăieşte cel mai frumos vis, a trecut prin momente extrem de delicate în copilărie şi adolescenţă.

„Este foarte important acel loc, numai că „acasă” a devenit şi aici, la Bucureşti. E foarte ciudat când vin de la Chişinău şi conduc o grămadă de timp sau şoferul, ce-i drept uneori mai conduc şi singură. Trec pe pod şi ajung acasă şi zic Uraaaa. (…) Făceam toate prostiile (în copilărie – n.r.) cu fratele meu. Eu l-am crescut, părinţii noştri erau mereu plecaţi, munceau foarte mult. A fost drăguţ, noi am crescut la ţară. Ţin minte că ei plecau sâmbăta să cumpere marfă, ei aveau nişte magazine mici. Şi acum le au şi au grijă de ele. (…) Eu am muncit, am fost şi în depresie, am tăcut, nu am cântat deloc, am scris piese, le vindeam cu 300 de euro şi artiştilor buni şi celor penibili din Republica Moldova, doar ca să facem un ban ca să putem cumpăra un glet să facem reparaţie în apartament, că trăiam într-un loc unde nu se putea locui. (…) Toate au venit pentru că am muncit, şi eu, şi oamenii de lângă mine”, a declarat artista pentru Antena Stars.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării