main logo
655

Ilegalități la frontieră. Vasiloi: Au fost pornite 66 de anchete de serviciu

Peste 60 de anchete de serviciu au fost inițiate în cadrul Poliției de Frontieră (PF) după ce au fost depistate mai multe ilegalități în cadrul instituției.

Ilegalități la frontieră. Vasiloi: 66 de anchete de serviciu, pornite

Printre acestea se numără: implicarea polițiștilor în alte activități decât cele prevăzute în fișele de post, atribuirea unor responsabilități nespecifice PF și persecutarea polițiștilor care se opuneau sistemului. Despre aceasta a declarat șeful PF, Rosian Vasiloi, în cadrul evenimentului în care s-a făcut bilanțul a 100 de zile de la învestirea în funcție a ministrului Afacerilor Interne, Andrei Năstase, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

În loc să controleze trecerea frontierei, polițiștii erau folosiți pentru paza clădirilor publice

„În ultimii trei ani, legislația a fost modificată prin atribuirea unor funcții nespecifice PF, precum verificarea vinietei. De asemenea, a dispărut din legea cu privire la PF un articol care prevedea că este interzisă folosirea PF în alte scopuri decât supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat. Astfel, în ultimii trei ani, angajații instituției erau folosiți pentru paza unor edificii ale statului și nu numai”, a spus Rosian Vasiloi.

Unii polițiști erau persecutați și nevoiți să plece peste hotare

„Am dispus încetarea oricăror persecuții. Retragerea tuturor cererilor din judecată. Oamenii care au fost nevoiți să plece peste hotare pentru a se ascunde de organele de persecutare au fost întorși în sistem. Unii au fost și promovați în funcții”, a declarat șeful PF.

Au fost pornite 66 anchete de serviciu

„Pe marginea tuturor cazurilor de ilegalități, fie la frontiera de stat sau în activitatea PF, au fost demarate 66 de anchete de serviciu. În urma acestor anchete o parte din oameni a plecat din sistem, altă parte va fi dispusă justiției.

Din Aeroportul Internațional Chișinău au fost eliberate 17 persoane, care în mare măsură au înțeles că activitățile ilegale care au fost coordonate cu „epoleți foarte mari” (n.r. persoane cu funcții înalte de răspundere) din cadrul instituțiilor statului nu se vor repeta”, a punctat Rosian Vasiloi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării