IGSU, îndemn către școlile din țară: Respectați regulile antiincendiare
La început de an școlar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește responsabililor din instituțiile de învățământ din țară despre necesitatea respectării regulilor antiincendiare.
Astfel, specialiștii îndemnă factorii de decizie să țină cont de cerințele generale privind asigurarea securității la incendiu pentru evitarea situațiilor de risc, transmite Știri.md.
În acest sens pompierii atenționează că toate trecerile, coridoarele și scările trebuie menținute libere.
„Pe căile de evacuare se exclude amenajarea pragurilor, turnichetelor și altor instalații care împiedică evacuarea liberă a persoanelor, iar ușile de evacuare către exterior trebuie să fie accesibile și să funcționeze fără dificultate. Încăperile trebuie să fie dotate cu instalații automate de semnalizare a incendiilor, iar hidranții interiori de incendiu să fie completați cu furtunuri, țevi de refulare și menținuți în stare bună de funcționare.
Mai mult, drumurile, căile de acces la clădiri, precum și la sursele de apă pentru stingerea incendiilor, trebuie să fie libere și să asigure accesul autospecialelor de intervenție la incendiu. Fiecare obiectiv este obligat să elaboreze instrucțiuni cu privire la regulile de apărare împotriva incendiilor în care să stabilească și alte cerințe de securitate”, specifică IGSU.
În vederea pregătirii corpului didactic și a elevilor să reacționeze corect în situații de risc IGSU a organizat de la începutul anului 2024 exerciții de evacuare în 1.295 instituții de învățământ din țară, unde au fost instruiți peste 269.000 de elevi și 23.000 de cadre didactice .
„Aceste activități ridică nivelul de reziliență în situații de risc și protejează copii și profesorii de eventuale consecințe a situațiilor excepționale. Astfel de acțiuni urmează a fi realizate în continuare în școli, odată cu începerea anului de învățământ”, comunică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.