main logo
1882

Igor Talmazan: Aeroporturile din România, tot mai îndrăgite de moldoveni

„De la începutul războiului din Ucraina, numărul călătorilor care au intrat în R. Moldova a crescut cu circa 50%, iar acest lucru a dus la crearea unor blocaje la trecerile vamale.”

Igor Talmazan: Aeroporturile din România, tot mai îndrăgite de moldoveniColaj: Știri.md

Declarația aparține șefului Serviciului Vamal, Igor Talmazan, care a precizat pentru Adevarul.ro că o presiune mare a fost înregistrată pe Aeroportul Internațional Chișinău din cauza numeroaselor alerte false cu bombă, care au dat peste cap traficul transfrontalier, transmite Știri.md.

„Din datele de care dispunem a crescut numărul cetățenilor care au traversat frontiera, inclusiv ucraineni, aproximativ cu 50%. Traseul este diferit pe tot teritoriul R. Moldova, dar o presiune mare, în special, a fost pe Aeroportul Internațional Chișinău și toate problematicile care au fost pe parcurs au creat niște obstacole. În primul rând vorbim de război, iar în R. Moldova am avut probleme la Aeroportul Internațional Chișinău. A fost un război hibrid și au fost alarme cu bombă, care majoritatea dintre ele au fost false și care au perturbat acest trafic”, a declarat Talmazan.

Șeful Serviciului Vamal a menționat că, în urma alertelor false cu bombă, o mare parte dintre călători au optat pentru aeroporturile din România, în special cel din Iași, care la rândul său a dus la majorarea traficului la frontierele terestre.

„Posturile noastre vamale de frontieră au fost construite în timp și ele lucrau la capacitate care asigurau maxim necesar, iar când a fost un val de acesta de 50%, desigur că s-au creat anumite blocaje și cum nu vom încerca noi să gestionăm dacă la o anumită perioadă sau la un anumit post vamal este un număr foarte mare de autoturisme și un număr mare de cetățeni care doresc să traverseze, oricum se creează anumite rânduri, blocaje. Noi am depus efort permanent, am identificat toate modalitățile posibile și cu partea română, și cu colegii din cadrul Poliției de Frontieră ca să fluidizăm”, a declarat Igor Talmazan.

Oficialul de la Chișinău a precizat pentru presa română că, în urma alertelor false cu bombă, activitatea vameșilor din cadrul postului vamal de la AIC nu a fost atât de mult afectată.

„Activitatea vameșilor din cadrul postului vamal de la Aeroport nu a fost atât de mult afectată, întrucât însăși declanșarea alarmelor presupunea un anumit protocol de lucru, mai exact cetățenii erau evacuați de pe teritoriul Aeroportului și se efectua un control suplimentar, dar a afectat foarte mult activitatea posturilor vamale de frontieră deoarece a crescut numărul persoanelor care traversau frontiera. Alarma dădea peste cap toate zborurile, erau întârzieri, oamenii erau îngrijorați chiar dacă aceasta era falsă și, respectiv, s-a micșorat numărul cetățenilor care optau pentru cursele aeriene din R. Moldova, majoritatea optând pentru cursele fie din Iași, fie din București, și de aceea s-a creat în lanț un alt spectru de probleme”, a conchis Talmazan.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării