main logo
591

IGM a marcat Ziua Mondială a Refugiatului la Chișinău, Bălți și Cahul

În perioada 20-22 iunie, cu prilejul Zilei Mondiale a Refugiatului, Inspectoratul General pentru Migrație, în parteneriat cu Consiliul Europei și Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), a desfășurat o serie de evenimente dedicate refugiaților din Ucraina și comunităților-gazdă din municipiile Bălți, Chișinău și Cahul.

IGM a marcat Ziua Mondială a Refugiatului la Chișinău, Bălți și CahulFoto: IGM

Programul a inclus activități pentru toate categoriile de public: târguri ale organizațiilor neguvernamentale și instituțiilor de stat care oferă servicii esențiale (medicale, juridice și psiho-sociale), ateliere de pictură pe torbițe și olărit, lecturi de povești ucrainene, demonstrații canine ale Poliției de Frontieră, dar și momente artistice cu poezie și cântece, transmite Știri.md

Pe 21 iunie, evenimentele organizate în Chișinău au avut loc la Centrul de cazare pentru solicitanții de azil al Inspectoratului General pentru Migrație, în prezența secretarului de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan.

„Evenimentul de astăzi este un exemplu concret al abordării noastre colaborative. Locul unde ne aflăm azi este mai mult decât o structură fizică; este un spațiu unde povești de viață se intersectează, rănile se vindecă și speranța e reaprinsă”, a declarat ea. Aceasta a subliniat că MAI asigură un cadru legislativ și operațional dedicat protecției și integrării refugiaților, reiterând apelul la acțiune comună și solidaritate.

Evenimente similare au fost organizate și în Bălți și Cahul, reunind sute de persoane beneficiare de protecție temporară și localnici care au demonstrat sprijin și solidaritate față de cei afectați de conflictul din Ucraina.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării