main logo
1375

IGM: 15.000 de acte au fost emise în șase luni străinilor din Moldova

Inspectoratul General pentru Migrație a emis, în prima jumătate a anului, circa 15 mii de acte, inclusiv vize, invitații și permise de ședere pentru cetățenii străini care au venit în Republica Moldova. Totodată, angajații instituției au răspuns la peste 10.000 de solicitări telefonice și au oferit consiliere pentru aproximativ 6.500 de persoane, în domenii precum studierea limbii române, integrarea pe piața muncii, precum și informarea privind drepturile și obligațiile pe teritoriul Republicii Moldova.

IGM: 15.000 de acte au fost emise în șase luni străinilor din MoldovaFoto: IPN

Raportul de activitate al instituției a fost prezentat conducerii Ministerului Afacerilor Interne, transmite Știri.md cu referire la IPN.

La nivel legislativ, au fost simplificate procedurile destinate străinilor, în conformitate cu standardele europene. Printre modificări se numără reglementări referitoare la regimul juridic al străinilor, libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene, documentele de cetățenie și eliberarea vizelor, toate având ca scop asigurarea transparenței și echității față de beneficiari, precizează un comunicat de presă al instituției.

Ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a menționat că eforturile Inspectoratului General pentru Migrație contribuie la consolidarea siguranței și la respectarea drepturilor persoanelor străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Pentru perioada următoare, Inspectoratul intenționează să dezvolte un centru multifuncțional și să modernizeze infrastructura centrelor de cazare pentru străini.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării