main logo
835

Ialoveni: Peste 12.000 de locuitori vor avea acces la apă potabilă la robinet

Peste 12.000 de locuitori din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci din raionul Ialoveni vor avea acces la apă potabilă la robinet. Lucrările vor costa circa 31 de milioane de lei și vor fi efectuate în cadrul unui proiect regional.

Ialoveni: Mii de locuitori vor avea acces la apă potabilă la robinetFoto: moldpres.md

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi de către reprezentanții Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Consiliul Raional Ialoveni și partenerii locali ai proiectului, în prezența secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Corneliu Cirimpei, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Valoarea totală a investiției este estimată la circa 31 milioane lei. Finanțarea va fi asigurată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și contribuția autorităților publice locale.

Proiectul prevede construcția unui sistem de apeduct magistral cu o lungime de circa 12 km, a unei stații de pompare, a unui castel de apă și instalarea a patru sisteme de dezinfectare a apei.

„Prin realizarea acestui proiect contribuim nu doar la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din aceste cinci localități, dar și la dezvoltarea durabilă a regiunii. Accesul la apă potabilă este o condiție esențială pentru sănătate, dezvoltare economică și incluziune socială”, a declarat Corneliu Cirimpei.

Sistemul va deservi și numeroase instituții publice și sociale din cele cinci localități, inclusiv cinci grădinițe, cinci gimnazii, cinci biblioteci, cinci instituții medicale, două case de cultură, două centre de tineret și circa 28 de agenți economici locali.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării