main logo
3031

Iacub, detalii despre contrabanda cu un milion de țigări: Un vameș, suspectat

Cazul contrabandei cu aproape un milion de țigări, descoperite la postul vamal Leușeni-Albița, capătă noi dimensiuni. Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că ancheta ar putea scoate la iveală o grupare criminală mai extinsă.

Iacub, despre contrabanda cu un milion de țigări: Un vameș, suspectatColaj: Știri.md

Iacub a spus că documentarea acestui caz a durat două luni și nu exclude că angajați din cadrul Serviciului Vamal ar putea fi implicate, menționând că un vameș este deja vizat în cadrul investigațiilor interne, transmite Știri.md.

„Cazul a fost documentat mai mult de două luni. Gruparea criminală ar putea fi mai extinsă – vom vedea ce va arăta ancheta. Nu excludem că și vameși ar putea fi implicați. Preliminar, avem informații că un vameș ar fi implicat în acest caz. O anchetă internă este în desfășurare”, a declarat Alexandru Iacub.

Șeful vămii a adăugat că, potrivit rapoartelor transmise de partenerii internaționali, contrabanda cu țigări prin punctele de trecere spre România a scăzut cu 12 puncte procentuale, semn că măsurile de control intensificat dau rezultate.

Știri.md amintește că, pe 13 octombrie, funcționarii vamali de la Leușeni-Albița au descoperit 991.300 de țigări ascunse în tavanul remorcii unui autocamion. Deși șoferul a pretins că vehiculul era gol, perchezițiile au scos la iveală întreaga cantitate de produse din tutun, fără acte de proveniență.

Ulterior, anchetatorii au efectuat percheziții în Chișinău și în afara orașului, de unde au fost ridicate tehnică de calcul și înscrisuri relevante. Doi bărbați, de 39 și 43 de ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor.

Potrivit surselor Pulsmedia.md, Nicolae Baciu, proprietarul restaurantului de lux Motif din Chișinău, ar fi fost reținut în același dosar instrumentat de PCCOCS, legat de transportul de contrabandă cu 110 cutii de țigări depistate în TIR-ul verificat la Leușeni.

Informațiile operative indică faptul că schema ar fi fost pusă în aplicare de un grup organizat, iar șeful de tură de la postul vamal Leușeni, Igor Puntea, ar fi avut legături directe cu principalul suspect.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării