Hristos S-a Înălțat: Tradițiile de Ispas, păstrate cu sfințenie la Varnița
Creștinii ortodocși sărbătoresc joi, 21 mai, Înălțarea Domnului, cunoscută în tradiția populară și ca Ispasul, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul bisericesc. Sărbătoarea este marcată la 40 de zile după Paște și simbolizează ultimul eveniment din viața pământească a lui Iisus Hristos.
Imagine simbolÎn următoarele zece zile, credincioșii se vor saluta cu tradiționalul „Hristos S-a Înălțat!”, iar răspunsul va fi „Adevărat S-a Înălțat!”. În Varnița, localnicii spun că Ispasul este o sărbătoare la fel de importantă ca Paștele, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Gospodinele coc pască, pregătesc colaci și mâncare pentru familie și oaspeți, iar oamenii respectă cu strictețe tradițiile păstrate din generație în generație.
„Ispasul e tot așa, ca sărbătoare, ca și Paștele. E identic. 40 de zile după Paște și apoi e Ispasul, asta e sărbătoarea”, a povestit o localnică.
Mulți oameni merg în această zi la cimitire pentru a-i pomeni pe cei răposați și pentru a depune flori la mormintele rudelor.
„Te aduni cu rudele, cu neamurile, cu părinții, cu copiii. Mergem la morminte, punem flori la părinți”, spun localnicii.
Printre tradițiile păstrate se numără și vopsirea ouălor, participarea la slujbele religioase și mesele organizate în familie.
„Coacem pască, așa ca în ziua de Paște. Faci mâncare și merg oamenii unul la altul”, au spus oamenii.
Unii credincioși afirmă că participarea la slujba religioasă din ziua Ispasului este o tradiție importantă.
„Eu mă duc la biserică, este slujbă. Pentru mine, sărbătoarea Ispasului e ceva religios”, a declarat o femeie din localitate.
Localnicii spun că în această zi nu se lucrează și trebuie respectate tradițiile religioase.
„Nu-i voie nici de lucrat, nici de cusut, nici de spălat. Toți la biserică trebuie să mergem. Smerenie trebuie să avem și credință în noi”, au mai spus aceștia.
Potrivit Noului Testament, după Înviere, Iisus Hristos a rămas timp de 40 de zile alături de apostoli, vorbindu-le despre Împărăția lui Dumnezeu. În ziua Înălțării, pe Muntele Măslinilor, Hristos S-a ridicat la cer în fața ucenicilor, binecuvântându-i înainte de a dispărea într-un nor, simbol al prezenței divine.
În tradiția creștină, Înălțarea Domnului simbolizează începutul unei noi forme de prezență spirituală a lui Hristos prin Duhul Sfânt și prin Biserică și este considerată o promisiune a vieții veșnice.
În tradiția populară, Ispasul este legat și de pomenirea celor răposați și de respectarea obiceiurilor dedicate familiei și comunității.