Hram în 55 de localități de Sfântul Gheorghe. Recomandările Poliției pentru populație
Miercuri, 6 mai, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, 55 de localități din 24 de raioane ale țării își vor sărbători Hramul. În acest context, Poliția anunță că oamenii legii vor fi la datorie pentru a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor.
Imagine simbolPotrivit Poliției, mai multe evenimente sunt planificate în localitățile care marchează Hramul. Autoritățile îndeamnă oamenii să sărbătorească responsabil și să respecte regulile de siguranță, transmite Știri.md.
Polițiștii recomandă cetățenilor să nu conducă sub influența alcoolului, să supravegheze copiii în locurile aglomerate, să aibă grijă de bunurile personale și să evite consumul excesiv de alcool și conflictele.
Totodată, Poliția îi îndeamnă pe oameni să aibă grijă de cei dragi și să se bucure de sărbătoare în liniște și siguranță.