1776
Guvernul R. Moldova are un nou secretar general adjunct
Guvernul Republicii Moldova are un nou secretar general adjunct. Este vorba despre Rodica Crudu, care își va începe activitatea din data de 30 aprilie curent.

„Se propune numirea Rodicăi Crudu în funcția de secretar general adjunct al Guvernului din data de 30 aprilie 2025, în urma promovării concursului”, a declarat secretarul general al Guvernului, Artur Mija, transmite Știri.md.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a propus candidatura Victoriei Catanoi la funcția de director adjunct al Agenției Teritoriale de Asistență Socială Sud-Est.
Miniștrii au votat unanim numirile.