point Logo
main logo
main logo
2321

Guvernul aprobă: Stare de alertă pe râul Nistru timp de 15 zile

Membrii Guvernului au aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 15 martie, instituirea stării de alertă pe râul Nistru, în contextul depistării unor urme de substanțe petroliere în apă.

Guvernul aprobă: Stare de alertă pe râul Nistru timp de 15 zileImagine simbol

Potrivit declarațiilor făcute de directorul Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu, decizia este bazată pe rezultatele analizelor efectuate până în prezent. Autoritățile au instalat deja baraje de protecție, iar probe de apă au fost prelevate de două ori pe zi pentru a evalua nivelul de poluare, transmite Știri.md.

Specialiștii spun că Nistrul este un curs de apă în continuă mișcare, iar concentrația substanțelor detectate poate varia de la o oră la alta. În zona Naslavcea au fost identificate urme de hidrocarburi aromatice și produse petroliere.

Este de menționat că starea de alertă a fost instituită pentru un termen de 15 zile, aceasta fiind o măsura cu caracter preventiv.

„Venim astăzi cu această decizie pentru a ne asigura că prevenim orice risc la adresa sănătății populației. Din cauza undei continue de poluare cu produse petroliere, a riscului de extindere a poluării, dar și a depășirii nivelului de contaminanți în zona de Nord a râului Nistru, este necesară mobilizarea rapidă a resurselor”, a declarat anterior Munteanu.

Starea de alertă ar putea viza mai multe raioane, printre care Soroca, Bălți, Rezina, Orhei, Criuleni, Anenii Noi, dar și parțial Briceni, Fălești, Hâncești, Căușeni și Ștefan Vodă și altele.

Responsabilii subliniază că instituirea stării de alertă nu înseamnă o situație critică, ci oferă autorităților instrumentele necesare pentru a reacționa rapid.

Printre avantajele acestei măsuri se numără:

  • mobilizarea rapidă a resurselor;
  • implicarea structurilor responsabile și coordonarea intervențiilor;
  • posibilitatea integrării echipelor internaționale de sprijin.

Totodată, autoritățile vor continua monitorizarea permanentă a râului Nistru, cooperarea cu partea ucraineană și informarea populației despre evoluția situației.

Potrivit oficialilor, instituirea stării de alertă reprezintă o măsură preventivă menită să reducă eventualele riscuri pentru populație și mediul înconjurător.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici